Scădere semnificativă pe piaţa investiţiilor imobiliare

Investiţiile imobiliare din România s-au redus, în primele nouă luni ale acestui an, cu 13% faţă de perioada similară din 2017, până la 520 de milioane de euro, însă estimările indică un volum de 800-900 milioane de euro până la 31 decembrie 2018, au arătat consultanţii imobiliari, joi, într-o conferinţă de specialitate.

Tranzacţiile din Bucureşti au reprezentat 76% din volumul înregistrat la nivel naţional, în condiţiile în care lichiditatea în oraşele secundare continuă să se îmbunătăţească.

Valoarea stocului modern de birouri este, la nivel naţional, de 2,64 milioane mp, dintre care 58% sunt clădiri de clasă A. Livrările de spaţii de birouri noi au ajuns la 111.000 mp în primele nouă luni din 2018. Din cauza creşterii preţurilor terenurilor, dar şi a forţei de muncă, JLL estimează că nivelul chiriilor ar putea să crească faţă de media actuală, de 16 euro/mp/lună.

IT-ul continuă să rămână cel mai mare jucător pe piaţa locală spun specialiştii, iar în 2019 va excela livrarea de spaţii noi. Închirierea birourilor în regim de coworking este estimată să se dezvolte în anul 2019.

„Piaţa de spaţii industriale&logistice este vedeta acestui an. Piaţa se maturizează, iar rata de neocupare de 5%, înregistrată la nouă luni, este una sănătoasă. Această piaţă s-a dublat în ultimii trei ani şi cu 195 mp/mia de locuitori se apropie simţitor de media europeană, de 300 mp/mia de locuitori”, au precizat specialiştii.

Pe piaţa de retail se înregistrează un stoc total de spaţii moderne de aproximativ 3,1 milioane mp, rezultând o densitate de 151 mp/1.000 locuitori.

Piaţa românească de retail a intrat într-o fază de maturitate, în condiţiile în care activitatea de dezvoltare de centre comerciale planificate pentru 2018-2019 este reprezentată în special de extinderile schemelor existente. Conform consultanţilor imobiliari, România continuă să fie una dintre principalele destinaţii din Europa pentru retailerii internaţionali, cu un potenţial important de creştere şi de îmbunătăţire a puterii de cumpărare.

Bucureştiul, conform City Momentum Index – JLL Global, se află, în anul 2018, pe locul 30 la nivel mondial. Clasificarea are la bază mixul dintre indicii socio-economici şi indicii de real estate, fiind pentru prima dată cuprins într-un astfel de clasament.

Conform specialiştilor, în România suntem încă în faza incipientă a revoluţiei tehnologice la nivelul experienţei de shopping, însă există un interes în creştere atât din partea retailerilor, cât şi din partea proprietarilor de centre comerciale de a combina tehnologia cu tradiţionalul, pentru un ambient la nivelul aşteptărilor cumpărătorilor.

Ca tendinţă, se remarcă o creştere semnificativă a spaţiului dedicat sectorului de Food & Beverages, de la 5% la 10-15% în Europa şi de circa 8% în România.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.