Se declanșează haosul pe piața lemnelor de foc din România

Ca rezultat  al modificării Codului  Silvic in 2017, volumul de  masă lemnoasă oferit la licitațiile principale  de către RNP- Romsilva, a scăzut cu 30 %.  Efectul   imediat  al reducerii ofertei s-a văzut aceste zile in prețurile de adjudecare, care vor produce efecte in 2018: de la 185 lei/mc in medie in 2017, prețurile medii  de adjudecare au sărit la 250-300 lei/mc pentru 2018 la licitațiile organizate  de Romsilva. Dacă astăzi  lemnul are un preț prohibitiv pentru populație și pentru industrie, iar creșterea între prețurile medii de 71 lei/mc în 2011 si 185 lei mc în 2017 a fost de 250, creșterea prețurilor 2011- 2018 va fi de 413 %!

Efectul imediat al modificării Codului Silvic și a regulamentului de valorificare a masei lemnoase va fi deci o criză economică în industria lemnului și agravarea crizei lemnului de foc.

,,Trebuie să susținem folosirea lemnului în produse de lungă durată, o coordonată pe care nu o văd susținută la nivel național în politicile publice. Noi încercăm de 3 ani să lămurim toate ministerele că soluția este transformarea unei cantități de lemn de foc sistematic în pelete si arderea în cazane cu eficiență de 80 %, nu 10-15 % ca în cazul arderii lemnului de foc. Ați văzut ce s-a întâmplat iarna  trecută și veți vedea că se va întâmpla și iarna aceasta, deja s-a făcut restricționarea lemnului de foc, în orașele în care lemnul se dădea cu camionul, acum se dă cu rastelul și toată lumea bagă în priză tot ce găsește să se încălzească cât este frig. Așa cum în iarna trecută a fost un pericol să sară sistemul energetic în aer, datorită restricționării  cantității normale de lemn de foc, vom avea si anul acesta efecte în alte domenii.” – spune Cristian Pârvan, președintele PIAROM.

Circa 3,5 milioane de gospodării, aproape jumătate din totalul gospodăriilor din România, majoritatea situate în zone rurale, se încălzesc cu lemn de foc, utilizând sobe vechi, neperformante, cu un consum uriaș de lemne anual, estimat la 18 milioane de metri cubi. Deşi administrează aproape jumătate din pădurile României, Romsilva a vândut anul trecut doar un milion de metri cubi de lemn de foc pentru populaţie.

Codul Silvic, schimbat anul acesta, prevede ca primăriile să facă liste cu cei care folosesc lemn pentru încălzire și să ceară cantitatea respectivă de la Ocolul Silvic aferent, însă în multe zone deficitare în păduri, precum sudul țării, pur si simplu nu exista volum de redistribuit din zone cu păduri excedentare, de către Romsilva, prin mecanismul prevăzut de Codul Silvic.

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.