Sibiu: Iohannis, aplaudat minute în șir la cea mai mare întâlnire a sașilor din România de după 1990

„Astăzi, la Întâlnirea Sașilor transilvăneni, le-am transmis tuturor că respectul față de celălalt, solidaritatea și toleranța sunt valori care ar trebui să ne caracterizeze pe fiecare dintre noi. Doar în acest fel, România Centenarului va avea șansa să fie redescoperită drept loc al oportunităților și prosperității”, e mesajul președintelui postat pe rețeaua Facebook, care a adunat aproape 20000 de aprecieri.

Președintele Klaus Iohannis a fost aplaudat îndelung, sâmbătă, după fiecare propoziție rostită în discursul susținut la cea mai mare întâlnire a sașilor din România, de după 1990, care are loc în Piața Mare din centrul istoric al Sibiului, oraș unde actualul șef al statului a fost primar.

„Sunt impresionat că Piața Mare din Sibiu este neîncăpătoare. Sunt bucuros să văd alături de seniori mulți copii și tineri”, a spus președintele la începutul discursului.

El le-a amintit celor prezenți că „Sibiul este capitala istorică a sașilor din frumoasa noastră Transilvanie”.

Ceremonia din Piața Mare a început cu intonarea Imnului național al României și a cântecului Transilvaniei.
Pre;edintele s-a adresat audienței atât în limba română, cât și în limba germană.

Peste 12.000 de sași din România și tot atâția veniți din Austria, Germania, dar și din SUA participă la Sibiu, până duminică, la această întâlnire istorică.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.