ACTUALITATE

Siegfried Mureşan: Preşedinţia română a UE riscă să fie blocată dacă nu adoptăm bugetul Uniunii până la finalul anului. Guvernul României va trebui să gestioneze o situaţie de criză

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) atrage astăzi atenţia că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (UE) riscă să fie blocată “de facto”, iar Guvernul României va trebui să gestioneze o situaţie de criză dacă Bugetul UE pentru anul 2019 nu va fi aprobat până la finalul anului în curs.

Avertismentul vine după ce Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene (UE) nu au ajuns încă la un acord privind Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019, iar perioada de conciliere bugetară a expirat la finalul zilei de luni. Acum, Comisia Europeană trebuie să vină cu o nouă propunere de buget, urmând ca cele două instituţii cu rol bugetar să intre în negociere directă.

Dacă nici pe noua propunere de buget a Comisiei Europene nu se va ajunge la un acord până la finalul anului în curs, de la 1 ianuarie 2019 se va trece la procedura bugetelor lunare. Acest lucru înseamnă că bugetul se finanţează lună de lună, pe baza unei proporţii de 1/12 din bugetul pe 2018, până se ajunge la un acord pe bugetul anual.

“Azi-noapte, după expirarea celor 21 de zile de negocieri aferente concilierii bugetare, nu am ajuns la un acord cu Consiliul de Miniştri ai Uniunii Europene pentru Bugetul UE 2019. Guvernele statelor membre refuză să aloce bugetul adecvat pentru creşterea economică şi siguranţa oamenilor. Responsabilă de această situaţie este Preşedinţia austriacă a Uniunii Europene care nu a reuşit să producă consens între cele 28 de state şi să aibă o poziţie acceptabilă pentru Parlamentul European. Aşteptăm acum o nouă propunere de buget din partea Comisiei Europene asupra căreia vom începe runda finală de negocieri cu Consiliul de Miniştri.

Dacă nu reuşim să adoptăm bugetul până la finalul anului, se va trece la procedura bugetelor lunare. Asta înseamnă că, de la 1 ianuarie, se va finanţa bugetul de la o lună la alta, pe baza unei proporţii de 1/12 din bugetul pe 2018 până ajungem la un acord final pe bugetul anual, situaţie fără precedent în ultimii 30 de ani. Acest lucru înseamnă că bugetul va funcţiona pe priorităţile din 2018 şi nu vom putea finanţa adecvat noile priorităţi aferente anului 2019. Uniunea Europeană nu va putea răspunde la nevoia sporită de fonduri europene acolo unde va exista o cerere mai mare de finanţare. De asemenea, neadoptarea bugetului până la finalul anului înseamnă lipsă de predictibilitate. Beneficiarii de fonduri europene nu vor şti câţi bani vor fi alocaţi, de la o lună la alta, pe fiecare capitol bugetar.

Totodată, dacă nu adoptăm bugetul anul acesta, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2019, va avea de suferit şi va fi, <>, blocată. Spun asta deoarece vom funcţiona după bugetul din 2018, deci se va ţine cont de priorităţile anului anterior. Ca atare, nu vom putea progresa pe priorităţile noastre de mandat, oricare vor fi ele, fiindcă nu se regăsesc în bugetul din 2018. În plus, Guvernul României va trebui să gestioneze această situaţie de criză. Va trebui să coordoneze încheierea negocierilor pe bugetul din 2019, în loc să se ocupe de temele europene importante de pe agenda preşedinţiei, precum Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027, pe care ar trebui să se obţină un acord înainte de alegeri, sau ieşirea Marii Britanii din UE, care va avea loc pe 30 martie. Vedem că actualul Guvern nu este pregătit să gestioneze în condiţiile actuale Preşedinţia UE, îi va fi cu atât mai greu să o facă dacă pe lângă aceste teme va mai apărea încă una de o importanţă şi urgenţă majoră, cum e Bugetul UE 2019.

Nu în ultimul rând, având în vedere că aşteptăm din partea Comisiei Europene o nouă propunere de buget, cer Guvernului României să solicite de urgenţă Comisiei includerea în noul proiect de buget a fondurilor necesare pentru combaterea pestei porcine africane. Când Comisia a propus prima variantă de buget pentru anul 2019, în luna mai, boala nu se răspândise, aşa că nu au fost prevăzute fondurile necesare. Ca atare, eu am venit în august cu un amendament la proiectul de buget în care am cerut alocarea de fonduri pentru pestă. Acum, de vreme ce avem o imagine completă a efectelor pestei porcine, iar Comisia trebuie să propună un nou buget, se justifică introducerea fondurilor aferente combaterii acestei boli. Pentru aceasta, Guvernul României trebuie să ceară oficial şi neîntârziat includerea banilor în buget, să ofere toată documentaţia justificativă, să demonstreze că România are nevoie de aceşti bani şi că îndeplineşte condiţiile pentru a-i primi”.

_____________________________________
Pentru detalii
Echipa de comunicare a deputatului european Siegfried Mureşan
Andrei JUJAN: +40 766 369 485
Cătălina BOCAI: +40 785 216 659