ACTUALITATE, POLITICĂ

Sondaj Sociopol. PNL scade, PSD și USR cresc

Cel mai recent sondaj Sociopol, realizat la începutul lunii martie, ne indică, printre altele, starea politică a momentului în contextul efectelor crizei Covid, împletite cu cele ale crizei economice, dar mai ales cu proasta gestionare a situației, cît și cu tensiunile interne din coaliție, pun presiune asupra partidelor de la putere, îndeosebi asupra PNL.
Ca și la alegerile parlamentare de la sfîrșitul anului trecut, PSD este pe primul loc în preferințele electoratului român, cu 31%, evoluînd după alegeri în jurul pragului de 30%. Scurta eroziune din campania electorală s-a estompat deja.
După o ușoară revenire la începutul anului, PNL, cu 23%, își continuă eroziunea înapoi spre 20%. Tendința de scădere a PNL este din ce în ce mai bine definită, scăzînd într-un an de zile de la aproape 50% la 20% și un pic. Puternică prăbușire.
De eroziunea PNL beneficiază partenerul secund de coaliție USR. După alegerile parlamentare, acesta este într-o ușoară creștere, urcând spre 20%, cel mai recent procent fiind de 19%.
AUR este la 12%, un scor mai bun decât cel obținut la alegerile parlamentare de anul trecut.
UDMR își menține scorul relativ constant de 6% și reprezintă ultimul partid care ar intra în Parlament, dacă alegerile parlamentare ar fi organizate în momentul de față.
Pro România și PMP, își continuă scăderea electorală fiind situate în jurul a 2%.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Dvs. cu reprezentanții cărui partid ați vota, dintre următorii? răspunsurile valide ale celor care estimăm merge lav vot (VOTANȚI HOTĂRÂȚI 22% dir tot. pop.) 0% 10% 20% 30% PSD PNL USR PLUS AUR 40% 31 23 UDMR 19 12 Pro România 2 PRM 2 PMP PER 0 Independenți *) PPU-SL Altul (*)Notă: Votu pentru "independenți" afost spontan”