Sorin Hangan, preşedinte PNL Bistriţa: „Cu banii pe care îi avem se poate face un nou” oraş

Preşedintele PNL Bistriţa, spune că Bistriţa are un buget de peste 45 milioane de euro, iar în zece ani acest buget ar ajunge să construieşti un oraş de la zero. Hangan se arată nemulţumit de modul în care este administrat oraşul, precizând că an de an, sunt votate multe proiecte bune pentru comunitate dar ele nu se realizează din cauza slabei administraţii, care împrumută bani pentru proiecte nefezabile cum ar fi pârtia de schi. Preşedintele PNL Bistriţa este convins că oraşul are nevoie de o altă echipă managerială care să relanzeze un proiect pentru bistriţeni.

PNL este într-o campanie pentru desemnarea candidatului de primar, Sorin Hangan exprimmându-şi dorinţa de a candida pentru Primăria Bistriţa.

„Bistriţa are un buget de aproximatv 45 milioane euro. În zece ani, eu cred că poţi face un oraş nou. Şi vorbesc în cunoştinţă de cauză. De aproape 30 de ani lucrez în mediul privat şi ştiu ce înseamnă să faci un km de drum sau cât costă un mp atunci când construieşti o şcoală.

Bistriţa beneficiază de un suport financiar extraordinar. Firmele din oraş aduc bani mulţi la bugetul local, fără să fi beneficiat de vreun avantaj. Nici astăzi strada Tărpiului nu este la un standard minim de funcţionare, deşi acolo lucrează peste 10 000 de angajaţi. Nu are niciun trotuar, elevii merg la şcoală pe carosabil.

Nici centrul oraşului, nici periferia sau localităţile componente nu are un concept urbanistic. Cablurile atârnă pe pe clădirile istorice, iar faţadele şi carosabilul sunt într-o continuă degradare. I.L. Caragiale, Lupeni, Dogarilor, Baba Novac, Dobrogeanu-Gherea, Țibleșului, Vasile Alecsandri, Al. Vlahuță, Mihail Kogălniceanu, Zorilor, sunt sunt în jurul pietonalului, dar nu e o plăcere să faci o plimbare pe jos.
Aşadar avem bani, dar nu ştim ce să facem cu ei. Piaţa agroalimentară este o altă zonă rău famată, dar extrem de circulată fiindcă nu avem alta. E o situaţie foarte neplăcută pentru un orăşean. E şi motivul pentru care marile lanţuri de magazine, care importă legume şi fructe fac mulţi bani în Bistriţa. Se cumpără mere cu 5 lei, iar cele ale producătorilor locali, care costă 2 lei, îngheaţă în piaţă.

Poate nu ar fi o mare problemă nerealizarea unor obiective, dar când iei bani din bancă şi faci o pârtie care consumă foarte mulţi bani, atunci sigur că lucrurile se complică.

Domnule primar, ne apropiem de votul pentru buget. Am votat din 2012 încoace să asfaltăm străzi, să construim grădiniţe, să modernizăm malurile râului, să facem o piaţă modernă şi să avem piste de biciclete. Toate astea le-am votam. Nu vă mai întreb de ce nu le-aţi făcut şi de ce stau 10 milioane de euro în cont necheltuiţi, nici câte dobânzi aţi plătit pentru credite. Ca ales local am văzut ce s-a realizat şi ce se putea face şi de acea cred că e timpul pentru altceva.

Pentru Bistriţa trebuie pregătit un nou proiect, în jurul unor oameni, care să relanseze oraşul şi să dea o şansă noilor generaţii. Nu avem nevoie de mari programe sau de oameni providenţiali, ci de o echipă care să-şi stabilească priorităţile şi să dinamizeze viaţa oraşului”, a declarat Sorin Hangan pe pagina sa de socializare.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.