Sorin Hangan, președintele PNL Bistrița, către primarul Crețu: ,,Trebuie să ieșim din această ipocrizie”

Sorin Hangan, președintele PNL Bistrița, către primarul Crețu: ,,Trebuie să ieșim din această ipocrizie”

Într-o postare pe facebook, Sorin Hangan, președinte al PNL Bistrița și liderul de grup al consilierilor locali ai PNL din Consiliul Local Bistrița, menționează:

,,Prea le vindem gogoși bistrițenilor și prea mult îi ducem cu vorba, domnule primar Ovidiu Crețu. Urmăresc atent și activitatea viceprimarului Niculae și vedem doar imagine și iar imagine. Avem un buget constant în ultimii ani, de aproximativ 50 milioane euro și nu facem nimic. Și nu accept replici și exemple cu repetarea la nesfârșit a faptului că am adus bani europeni. Am adus, da, de zece ori mai puțini decât Oradea sau Alba Iulia. Despre asta e vorba. Și toate comunele din România au adus, pentru că nu este greu de scris un proiect. Dar ce facem cu bugetul local, domnule primar? Ce faceți cu banii?

Pentru pârtie ați luat credite deși ați zis că n-o să luați niciodată credite. Câți ani o să mai pietruiți străzi? Am crezut că renunțăm la această soluție, dacă îi putem spune soluție. Adică pietruim în fiecare an sau asfaltăm o dată la zece ani? Este inadmisibil că pierdem o perioadă favorabilă realizării unor investiții care să aducă dezvoltare. Șase zile de schi dintr-un an nu aduc nici turiști, nici bani.

Ce putem să le spunem bistrițenilor care locuiesc pe străzi neasfaltate și plătesc de mulți ani taxe și impozite? Nu avem o planificare, nu avem un buget multianual pentru modernizarea străzilor. Nu mai amintesc celelalte probleme (la fel de importante), dar vă cer domnule primar să vă reconfigurați prioritățile. Nu e eficient ca un întreg aparat să fie conectat doar la proiectele personale pe care le-ați urmat cu strictețe.

Orașul are și alte probleme. Dați-ne ocazia să vă sprijinim. Știu că aveți majoritate, dar asta nu înseamnă că ceilalți bistrițeni, în afara celor 16000 mii care v-au dat votul, nu merită să fie reprezentați. Până la urmă Bistrița are 80000 de locuitori și dacă un singur bistrițean dacă are o idee bună, merită sprijinit.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *