DIN TRANSILVANIA

Spectacolul subteran din Peștera Izvorul Tăușoarelor. Album foto

Cine se încumetă să coboare în Peștera Izvorul Tăușoarelor din sud-vestul Munților Rodnei, are parte de un spectacol subteran de neuitat. Cea mai adâncă peșteră a țării noastre, Izvorul Tăușoarelor își poartă galeriile până la 461 metri în măruntaiele celor mai înalți munți din Carpații Orientali și ascunde comori speologice dintre cele mai rare.

Această peșteră a fost descoperită în anul 1955 de către învăţătorul Leon Bârte, care aude de la localnici că în ,,munte” este o ,,gaură”, unde locuiesc zâne care fură laptele oilor de la stânele din Minţii Rodnei. Intrigat de poveţtile localnicilor şi de faptul că apele Izvorul Tăuşoarelor ,,seacă” dintr-un anumit loc, dascălul a căutat în zonă şi a găsit întrarea în peşteră, la  baza unui perete stâncos, în dreptul unei îngrămădiri de bolovani, de unde se simţea un  puternic curent de aer rece.

Pe lângă adâncimea de neegalat în carstul românesc, Peștera Izvorul Tăușoarelor are câteva elemente cu valoare științifică deosebită. Acestea sunt: morfologia tectonică (galerii dezvoltate în fracturi preexistente carstificării), mărimea sălilor şi galeriilor (lăţime 5-8 m, înălţime 15-20 m), un sistem hidrologic foarte interesant (cu patru cursuri de apă subterană) prezenţa unui mineral deosebit de rar în peşteri, mirabilitul (ce se aseamănă cu o vată de zahăr),  a anthoditelor (,,floare de gips” ) şi a ,,bilelor de Tăuşoare” (sfere de calcar).

Cavernamentul peşterii este format din mai multe săli: Sala de Mese, Sala Muntelui, Sala Mare, Sala Urșilor, Sala Bilelor, de mari dimensiuni, legate între ele prin galerii: Galeria 700 (cu aspectul literi Z), Galeria Belgienilor, Galeria Gipsului şi Galeria de Înaintare. Peştera are două puncte terminus situate la capătul a două sorburi (Sorbul Nou şi Sorbul Vechi), inaccesibile omului, pe unde cursurile de apă dispar în subteran.

Din valea Izvorul Tăuşoarelor, apa se pierde în subteran în patru locuri, dând naştere la patru cursuri subterane, aflate în patru dintre galeriile peşterii. Aceste cursuri de apă ies din subteran prin resurgenţa de la Izvorul Rece (sat Telcişor, unde alimentează o păstrăvărie), după ce parcurg un traseu subteran necunoscut până în prezent.

Peștera Izvorul Tăușoarelor este rezervație a Academiei Române (clasa A) și Sit Natura 2000, se află în custodia Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud și este interzisă turismului de masă.

Sursă foto: Alex Varga

 

Este posibil ca imaginea să conţină: noapte, în aer liber şi apă

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber, apă şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, în aer liber, apă şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, în aer liber şi apă

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă, în aer liber şi natură

Este posibil ca imaginea să conţină: noapte, plantă, în aer liber şi natură