Spitalele regionale, îngropate tocmai de cei care dețin toată puterea

Aud că tovarășii din PSD – partidul infractorilor – îl învinovățesc pe Klaus Iohannis că nu fac ei autostrăzi. Mâine probabil vor spune și că opoziția, Cioloș sau Soros îi împiedică să facă spitale, spune liderul Mişcării România Împreună, Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al sănătăţii menţionează că actuala putere n-a făcut paşi pentru a se reuşi construcţia celor trei spitale în timp optim şi o să rămânem cu promisiunea din campania electorală, când PSD spunea că se vor construi nu mai puţi de nouă spitale.

„Între #aberațiile din campanie, au mințit cu nerușinare românii că vor face nouă spitale. Nu mai puțin de nouă spitale. Apoi au mai promis încă vreo șapte, că doar promisiunile nu costă nimic. Trei a promis doar Gabriela Firea.

În aceeași Românie, cu alt fel de oameni, în 2016, am făcut așa:

  1. Am identificat terenurile pe care să se construiască cele trei spitale;
  2. am obținut un grant de 1,5 milioane de euro de la Comisie din fonduri adiacente Planului Juncker;
  3. am încheiat un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a folosi banii de mai sus și a avea studii de fezabilitate/planuri de spital făcute ca lumea, nu bani sifonați la firme prietene ale partidului #àlaPSD

Astăzi vedem că cele trei spitale regionale pentru care avem și fonduri europene (150 de milioane de euro, nu 300, cum striga doamna Olguța) au fost îngropate pentru următorii trei ani. De ei! Nu de alții. De ei, cei care au toată puterea!”, a încheiat fostul ministru.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.