LIFESTYLE

Sportivi români medaliați la Jocurile Olimpice – Ivan Patzaichin

de Mihai Sărmășan

Începând cu a doua ediție a Olimpiadei (1900) și până în prezent, România a lipsit numai de 2 ori de la cel mai important eveniment sportiv din lume. De departe, ediția din 1984, de la Los Angeles, a reprezentat cea mai reușită participare a României la Jocurile Olimpice. 53 de medalii au obținut sportivii noștri la acea vreme, dintre care 20 de aur, performanță cu care România s-a clasat pe locul 2, după Statele Unite.

Ivan Patzaichin este un fost canoist român, care de-a lungul timpului a câștigat 4 medalii de aur la Jocurile Olimpice. Per total, Patzaichin a participat la 5 ediții ale Olimpiadei: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984, reușind să câștige 7 medalii (4 de aur și 3 de argint). În același timp, sportivul român a obținut 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale.
Ivan și-a început cariera la CS Steaua în 1967, iar mai târziu a ajuns la CS Dinamo, unde a rămas timp de 43 de ani: 18 ani ca sportiv și 25 ani ca antrenor. În prezent, Patzaichin este antrenorul lotului olimpic de caiac-canoe.

În calitate de antrenor, Patzaichin a participat împreună cu elevii săi la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008. De-a lungul carierei de antrenor a cucerit peste 150 de medalii olimpice, mondiale și europene. În 2019, Ivan Patzaichin a primit cea mai înaltă distincție oferită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român: Colanul de Aur. Tot în 2019, fostul campion olimpic a primit cea mai înaltă distincție a statului român: Ordinul Național “Steaua României”, în grad de Cavaler.

Medaliile olimpice câștigate de Ivan Patzaichin:

1968 (Mexico) – medalia de aur (canoe C2 – 1000 metri)

1972 (Munchen) – o medalie de aur (canoe C1 – 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 – 1000 metri)

1980 (Moscova) – o medalie de aur (canoe C2 – 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 – 500 metri)

1984 (Los Angeles) – o medalie de aur (canoe C2 – 1000 metri) și o medalie de argint (canoe C2 – 500 metri)