ACTUALITATE, ECONOMIC

Start pentru lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești

A început un nou şantier la o autostradă mult-aşteptată: lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, în lungime de peste 30 de kilometri. Şoseaua de mare viteză are o importanţă deosebită pentru industria auto românească şi va aduce economie de timp şi de costuri în transport, pentru aprovizionări şi livrări.

Debutul lucrărilor la lotul 5 al autostrăzii Sibiu-Pitești a avut loc pe şantierul din satul Vâlcelele, comuna Merişani. 14 din cei peste 30 de kilometri străbat această localitate.

Pe acest tronson 5 vor fi 13 poduri, 6 pasaje, un viaduct şi 3 noduri rutiere: la Curtea de Argeş, Băiculeşti şi Bascov.

Localnicii cred că accesul la șoseaua de mare viteză va duce la creșterea economiei și turismului din zonă.

Traseul lotului 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești începe în zona localităţii Curtea de Argeș și continuă paralel cu râul Argeș până la actuala centură a municipiului Pitești.

Termenul de finalizare al acestui proiect este 2025. Parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean, viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti este împărţită în 5 loturi şi va avea o lungime de peste 122 de km.

tvr.ro