Stați cu ochii pe cer! Luna Neagră ne încântă în această noapte

În această noapte de 30 spre 31 august, putem vedea așa-numita ,,Lună Neagră” , adică cea de-a doua fază de Lună Nouă într-o lună calendaristică, prima producându-se în 1 august). Acest fenomen este rar, pentru că, de obicei, faza de Lună Nouă se produce o singură dată într-o lună calendaristică.
Acest fenomen astronomic (a doua fază de Lună Nouă într-o lună calendaristică) se numește Luna Neagră (,,Dark Moon” – în engleză sau ,,Lilith”). Se știe că Luna, satelitul natural al Pământului, nu are lumină proprie ci reflectă lumina primită de la Soare. În funcție de suprafața Lunii care se vede luminată de pe Pământ, Luna prezintă diferite faze (cele mai cunoscute fiind Lună Nouă și Lună Plină). În faza de Lună Nouă, suprafața satelitului natural apare întunecată deoarece procentul din emisfera lunară iluminată de Soare este 0.

Din punct de vedere mitologic se spune că Luna Neagră sau ,,Lilith”  ar avea legătură cu numele primei soţii a lui Adam, Eva  ce simbolizează independenţa asumată cu orice risc şi nesupunerea femeii în faţa bărbatului. În același timp, Luna Neagră etse considerată fenomen astrologic ce are influențe karmice malefice.

Foto: Getty Images

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.