OPINII

Statul inamic

Autor: Alin Seserman

Foarte mulţi angajaţi din sistemul public sunt persoane în regulă, decente. Nu doar medicii, asistentele, profesorii şi pompierii îşi fac treaba.

Sunt mulţi angajaţi în cadrul primăriilor, în diverse direcţii, persoane care îşi fac treaba aşa cum scrie în fişa postului. Nu e vina lor că au mai puţin de lucru, că au zile libere şi salarii bune. Aproape oricine îşi doreşte asta.

De cele mai multe ori, discuţiile şi opiniile referitoare la angajaţii din sistemul public sunt doar radicale. Cei din afara sistemului sunt de multe ori revoltaţi de numărul funcţionarilor, de salariile lor, de atitudinea lor, însă de multe ori sunt răbufniri sau generalizări şi o ceartă nesfârşită care nu aduce nimic bun.

Statul e principalul vinovat, chiar singurul în acest moment. Nu ştie ce să spună pentru a nu agita lumea, nu renunţă la angajări pe pile, iar politrucii în continuare îşi fac de cap cu instituţiile. Binenţeles că treaba nu merge, cheltuielile sunt mari, iar lumea e revoltată. Dar revin, nu e vina angajaţilor.

Încă nu ştim câţi angajaţi are statul şi nici câţi ar trebui să aibă. Nu e în regulă, dar asta e realitatea.

Problema este că statul nu a găsit forme de eficientizare a întregii activităţi din sistemul public.

Soluţii sunt, unele complicate, altele simple. Spre exemplu, din cei 1,2 milioane de salariaţi, în jur de 45000, poate mai mult, ies anual la pensie. Nu e obligatoriu să angajezi tot atâţia dacă ai nişte calcule făcute dinainte, care arată că anumite departamente pot fi comasate, că munca poate fi împărţită celor rămaşi în compartiment. În câţiva ani, cu siguranţă ai avea rezultate.

O altă soluţie este legată de angajarea în sistem part-time. Adică o parte din munca unor angajaţi este pe implementarea unor proiecte. Sunt primării şi direcţii care scriu şi implementează proiecte de dezvoltare, pe fonduri europene sau pentru alte tipuri de finaţări sau proiecte de dezvoltare. Administraţia trebuie modernizată şi aşa.

O altă formă de eficientizare ţine de numărul funcţiilor de conducere. Avem directori, directori, adjuncţi şi şefi serviciu cu zecile de mii. Pentru ce? La o sută de persoane pui un director, nu tot la trei oameni. Aceşti oameni, care sunt puşi acolo de politicieni, nu au obiectul muncii. Nu funcţionarii de rând.