ECONOMIC

Statul promite 600 de puncte de încărcare pentru maşini electrice până anul viitor, plus câte o staţie la fiecare 100 de kilometri pe drumurile naţionale

Cornel Brezuică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, a anunţat în cadrul ZF Power Summit 2019 că anul acesta începe finalizarea infrastructurii de staţii de încărcare, conform zf.ro.

„Anul acesta vrem să finalizăm insfrastructura de staţii de încărcare. Programul este împărţit în două, iar una dintre părţi este pentru autorităţi locale, ca în municipiile de judeţ să instalăm undeva la 600 de puncte de încărcare. Sunt 22 de municipii care au depus proiecte, iar până la sfârşitul anului o parte vor fi deja finalizate. Vor fi staţii de încărcare în parcări publice. Până anul următor toate muncipiile vor avea aceste puncte de încărcare”, explică Cornel Brezuică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, în cadrul ZF Power Summit 2019.

Mai mult, Brezuică promite că se înceacă şi finalizarea infrastructurii la nivel naţional.

„De 9-10 luni lucrăm cu Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei pentru o schemă de sprijin în vederea realizării infrastructurii la nivel naţional pe drumuri naţionale şi autostrăzi, atâtea câte avem. Vom realiza o staţie la fiecare 100 de kilometri. Deci toată România va fi împânzită de instalaţii de peste 500 KW. Nu ne uităm la o putere mică petnru că nu are rost”, specifică Brezuică.