Autor: Ciprian Mihali
De tot mai mulți ani, a dispărut din peisajul public românesc un personaj colectiv definitoriu pentru ce înseamnă în societate nesupunerea civică, lupta pentru drepturi și libertăți, spiritul rebel. Este vorba despre studenți.
Prăbușirea în servilitate, ignoranță și dogmatism a întregii societăți este, deloc întâmplător, simultană cu părăsirea de către studenți a spațiului public. Și mai este simultană, trebuie să o spunem, cu scăderea dramatică a calității învățământului superior.
O părăsire deopotrivă forțată și voită: forțată de nevoia de a găsi locuri de muncă prost plătite în timpul studiilor și după aceea, de cele mai multe ori fără legătură cu studiile lor.
Dar e și o părăsire voită: în jurul și sub toate spațiile publice din marile orașe s-au construit sute de baruri și crâșme, cluburi și taverne, mai ieftine sau mai scumpe, raw, hipster, fusion, populare, în care soarta lumii se dezbate mai abitir decât în piață sau în amfiteatre.
Din motive complexe, fără îndoială, studenții au renunțat la misiunea lor colectivă și socială, au renunțat să mai fie un barometru al nedreptății și minciunii, au renunțat la pretenția de a fi o conștiință civică. Pentru a-și reduce existența la compunerea unui CV atrăgător și la căutarea de joburi precare luate drept aventuri și experiențe de viață.
Debilitatea spiritului critic și a revoltei sociale se datorează în bună măsură indiferenței și conformismului din care studenții de azi înțeleg să-și clădească un viitor liniștit, scutit de griji.
Cu siguranță că au fost, individual, studenți, la unele proteste. Dar studenții de la o universitate sau alta nu se revoltă niciodată, în masă, împotriva a nimic sau pentru o cauză. Elevii de liceu din Belgia ies cu zecile de mii în fiecare joi pentru a protesta împotriva indiferenței politicienilor față de problemele grave ale mediului. Studenții români nu par însuflețiți de nimic, nu par încercați de nicio furie, de niciun ideal. Nici împotriva, nici pentru. E bine așa cum e, ne spun tinerii, să nu schimbăm nimic. Lumea nu poate fi nici mai bună, nici mai dreaptă.
Au îmbătrânit înainte de vreme, odată cu părinții și profesorii lor.
Liniște, vă rugăm, nu deranjați!
