OPINII

Studenții nu sunt și nu au vocația de a fi un sindicat

Când eram student în Franța, șefii organizațiilor studențești din facultate erau niște nespălați exaltați de vreo 30 de ani, care stăteau de dimineața până seara la bere, cafea și țigări, explicând cui voia să-i asculte cât de opresiv e sistemul de educație francez. În mare cam cei mai proști și grețoși studenți. Nu am fost student în România să vă pot spune din interior cum sunt organizațiile studențești.
Am fost însă ministrul care a discutat mult cu organizațiile studențești și pot spune următoarele:
1) nu am reușit, cu date concrete, să aflu ce reprezentativitate reală au. Vă spun cu 90% certitudine că nu prea au. Adică nu sunt reprezentative.
2) Am avut multe surprize pozitive. Mulți dintre liderii lor, pe lângă exaltarea specifică vârstei, aveau și destul de multe cunoștințe în domeniu, știau despre ce vorbesc.
3) M-a surprins negativ faptul că în afară de solicitări sociale (tabere gratis unde organizațiile studențești revendicau monopolul distribuitrii locurilor, gratuități de tot felul) și solicitări de influență în universitate, nu prea cereau nimic legat de calitate sau etică.
4) Când pichetau ministerul sau făceau vreo demonstrație aveau umor, erau frumoși și îngrijiți, mă uitam cu drag la ei din biroul de la etajul 1 al ministerului. Sloganurile lor erau amuzante. Nu știu de ce manifestau iarna, murind de frig în stradă: regula mea era să nu-i invit la discuții în prima zi de stat în stradă, să ”lucreze” pentru o întâlnire.
5) Eu le-am tăiat macaroana cu ”25% din voturile la alegerea rectorului să fie ale studenților” pentru că nu înțeleg de ce fix 25% ar aduce ceva calitate în plus. Un sondaj rapid prin universități m-a convins că 90% din studenți nici nu știu cum îl cheamă pe rector. Eu, când eram student, nu știam. 25% din voturi era, de fapt, prețul pentru tot felul de avantaje date de universitate ”liderior” studenților sub acoperirea ”democrației”. Aveam adesea semnale că unii lideri ai studenților din universități erau un fel de samsari ai căminelor studențești.
6) Șeful uneia din organizațiile studențești, întâmplător cel mai vocal anti-Funeriu, a devenit deputat și ministru PSD. So long pentru ”organizații apolitice”…
7) Majoritatea liderilor studenților din perioada mea m-au contactat ulterior să-mi spună că abia acum își dau seama că mă înjurau degeaba, unii spunându-mi verde în față că au fost montați de rectorii universităților unde învățau.
8) Mai recent am avut dialog cu ANOSR, am fost și invitat să le țin o conferință. Au avut luări de poziție bunicele, inclusiv pe chestiuni legate de etică (anti-plagiat) și calitate. Prea timide în opinia mea, prea retractile, dar pe drumul cel bun. Nu au reacționat cu entuziasm la ”decalogul” propus de mine, fie pentru că nu aderă la el, fie pentru că nu vor să fie asociați cu numele meu 🙂
Îi invit pe studenții din România să înțeleagă un lucru: ei nu sunt și nu au vocația de a fi un sindicat. Să nu se lase conduși de parveniți, să-i aleagă pe cei mai buni dintre ei în structurile de conducere și să ia poziție pe chestiuni legate de calitate. Astfel vor câștiga respect și vor aduce ceva bun discuțiilor publice din România.
Daniel Funeriu, fost ministru al educației în guvernul Emil Boc