OPINII

Suntem din ce în ce mai obosiți, mai risipiți, suntem robii propriilor noastre dorințe

Pacea pe care Părintele Sofian o răspândea în jur și pe care o punea și în sufletele celor ce îi treceau pragul era rodul ascultării lăuntrului său și a rugăciunii profunde căreia i se dăruise.

Puterile noastre interioare au scăzut, s-au împuținat, au devenit materialnice.

Suntem din ce în ce mai obosiți, mai risipiți, suntem robii propriilor noastre dorințe și nu mai avem deloc vreme, nu mai avem dorința de a ne interioriza, de a descoperi lăuntrul nostru, de a răspunde chemării Sale.

Fiecare zi se rostuiește numai în jurul ambițiilor noastre.

Ambiția (orgoliul) este parcă singurul motor care dă sens zilei și, din această cauză, viața bisericească poate deveni povara, durerea și deznădejdea ta.

Te rogi, dar dacă rugăciunea nu este rodul durerii tale sufletești, se va transforma în durere fizică.

Atât de greu îți va fi să pleci genunchii, slujbele, Liturghia îți vor deveni corvoadă și într-o zi vei eșua lamentabil.

Bătrânul meu mă îndemna mereu să nu caut nici cantitatea, nici calitatea rugăciunii, nefiind noi cei care putem cântări ruga.

Cum ar fi însă să vină viața de la Domnu’, în fiecare zi, cum ar fi să primești fiecare întâmplare ca fiind de la Domnu’, începând cu cele mici, banale, până la cele mari, importante?

Cum ar fi viața noastră dacă am rostui-o în jurului lui Dumnezeu?

Un demers important pe care ar trebui să-l începeți este interiorizarea.

Stați puțin pe loc, zece, cincisprezece minute pe zi. Închideți ochii, goliți mintea de gânduri și priviți înlăuntrul dumneavoastră.

Aceasta să fie singura dorință, să vedeți ce este în lăuntru.

M-aș bucura ca într-o bună zi să văd că ne recunoaștem unii pe alții, noi, creștinii, prin felul necombatant, prin pacea pe care o punem în jurul nostru.

În momentul în care dăm curs certurilor, în care abordăm un stil combativ, am eșuat înaintea lui Hristos.

Descoperiți în dumneavoastră capacitatea de a gestiona toate lucrurile , toate discuțiile astfel încât să arătați pe cine urmați.

Când nu găsiți resursele necesare, argumente care pot echilibra, lămuri discuția, mai bine tăceți, retrageți-vă.

Dați-vă zilnic timp pentru a vă interioriza, pentru a descoperi toate cele ce se află acolo.

Și iadul, și raiul, și bune, și rele se află în noi. Acolo începe căutarea, acolo începe viața în Dumnezeu…

Visarion Alexa