OPINII

Suntem două popoare?

Autor: Robert Gabriel Ciobanu

Ce națiune ciudată suntem! Fie creduli și isterici, fie nepăsători și superficiali. Pendulăm între două exteme din care nu poate ieși vreodată ceva interesant. Suntem, vorba lui Blaga, o comunitate aflată încă la vârsta copilăriei. Ne ghidăm, asemeni copiiilor, după instinct și sentiment. Nu am atins încă vârsta la care instinctul și sentimentul cedează locul rațiunii. Iar civilizația, cu toate instituțiile sale și ethos-ul pe care îl creează, înseamnă domnia rațiunii asupra dispoziției.

De ce nu ne putem supune regulilor, de ce ne comportăm asemeni unor barbari care se luptă până la capăt pentru a rămâne într-o stare de natură? De ce instituțiile moderne nu prind deloc rădăcini aici? Ce se întâmplă cu spațiul acesta și oamenii care îl populează? Chiar și cu aceia – și mai ales cu aceia! – care au fost obligați, odată stabiliți în Europa, să se supună normelor? De ce suntem structural incapabili să respectăm și altceva decât propria dispoziție?

O situație de criză, cum este cea la care asistăm zilele acestea, scoate la iveală lucruri care altfel ar fi rămas mult timp sub tăcere. Lucruri la care poate ne-am fi gândit, dar nu le-am fi rostit. Iar adevărul – acel adevăr care doare și pe care din mai multe rațiuni l-am ascuns de-a lungul vremii – este că există două Românii. Au înțeles-o pașoptiștii, o înțelegem și noi aproape două secole mai târziu. Ce este însă curios este de ce în acești două sute de ani au rămas în continuare două popoare.