De cele mai multe ori, noi suntem dușmanii propriei noastre fericiri: mâncăm prea mult (adică „ne săpăm groapa cu dinții”), suntem comozi până la sedentarism, stăm cu ochii pe telefon și nu mai vedem cerul senin.
Noi singuri ne umflăm eul și amânăm decizia transformării, devenind sabotorii fericirii personale. Suntem vinovați pentru că facem lucruri de mântuială, pentru că ne lăsăm mintea împrăștiată de social-media sau pentru că îmbrățișăm comportamentul de haită.
Noi hotărâm să bem — uneori — prea mult alcool ori sucuri carbogazoase, să mâncăm dezechilibrat, să pierdem zilele și nopțile într-un torent de regrete, frustrări sau resentimente.
Noi rostim cuvinte-n care nu credem. Noi alegem să nu citim marile cărți ori să nu ne rugăm deloc.
Noi vrem să ne comparăm cu alții, să bârfim succesul semenilor, să ne acuzăm părinții, dascălii sau mentorii pentru propriile noastre eșecuri.
Soluția? Să spui doar atât: sunt principalul responsabil pentru viața pe care o am, pentru casa-n care trăiesc, pentru contul bancar, sănătatea corpului și agilitatea minții, pentru fericirea familiei și buna creștere a copiilor mei.
Acesta e începutul înțelepciunii.
Îmi port crucea cu umilință și zic, precum apostolul Pavel: „pe toate le pot, prin Hristos cel care mă întărește”. Să ne golim de resentimente, să fim mulțumitori și să căutăm maxima transparență a conștiinței în fața lui Dumnezeu. Adevărul ne va face liberi.
Mihai Neamțu
