Suntem judeţ sărac, dar combatem asta cu diplome şi chefuri

Premierea firmelor din judeţul Bistriţa-Năsăud e un spectacol de prost gust. Acelaşi tipar de ani buni, de când judeţul este condus şi controlat de Radu Moldovan. Deja principalii investitori ai judeţului nu mai participă la cheful lui Radu Moldovan şi Vasile Bar, fiindcă e trist să fii premiat de reprezentantul unui partid care şi-a numit toţi proştii pe funcţii şi care nu are niciun merit la dezvoltarea judeţului.

De altfel nu e o întâlnire a firmelor, ci a politicienilor de carton, unde sunt invitate şi firmele. De ani buni de zile, afăm ce le spune Radu Moldovan investitorilor, nu aflăm ce transmit investitorii politicenilor.

Judeţul Bistriţa-Năsăud rămâne printre cele mai sărace judeţe din România. Deşi vedem zilnic o avalanşă de ştiri favorabile puterii şi în special puterii personale a lui Radu moldovan, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, lucrurile nu sunt cum par. În fapt, micul antreprenor şi tânărul antreprenor este aproape inexistent în judeţul nostru. Mica afacere de familie este un caz tot mai rar întâlnit în ultimii ani. Radu Moldovan şi alaiul lui de naţionalişti de prost gust, îmbracaţi în straie populare, ne ţin mereu cu poze şi discursuri ipocrite despre susţinerea capitalului autohton şi a producătorilor locali, dar realitatea e cu totul alta. În Bistriţa-Năsăud, e greu să ai o afacere, ca mic investitor. La nivel de discurs ştim cum stau lucrurile, dar în realitate singurii care prosperă sunt marii investitori, străini, mare parte din ei. Fără ei, n-ar fi bani nici de salarii, dar asta e o altă temă. Îi tot alungă PSD-ul prin discursurile de joasă speţă, începute de Liviu Dragnea şi preluate cu mare vervă de Radu Moldovan. Nu este întâlnire unde preşedintele CJ BN să nu asmută instinctele oamenilor prin frazele lui naţionalist-patriotarde, de genul „nu stăm în genunchi în faţa nimănui, nu suntem”. Aşa e, nu staţi, doar le daţi premii, tăiaţi panglici, le mulţumiţi şi faceţi poze, după care plângeţi pe umerii micilor producători.

Domnu Preşedinte de CJ, aţi fost în pieţele bistriţene? Aţi văzut cum se chinuie un producător local? Ştiaţi că vara mor toţi de cald, iar iarna îngheaţă şi ei şi produsele în aceste locuri oribile numite piaţa Decebal şi alte pieţe? Domnu preşedinte, ce ne puteţi spune despre parcul industrial Năsăud şi despre investitorii de la parcul industrial Bistriţa.

„Au fost stabilite ca și proiecte viabile, instalarea de microhidrocentrale pe Valea Someșului, un parc industrial în zona orașului Năsăud, investiții în dezvoltarea turismului medical în stațiunea Sîngeorz-Băi”, declara Emil Radu Moldovan, în calitate de preşedinte al CJ BN încă din 2012.

Haideţi să o spunem pe aia dreaptă. N-aţi făcut niciun parc în Năsăud, n-aţi adus niciun investitor în Bistriţa, şi n-aţi dezvoltat nimic în Sângeorz-Băi. În schimb nu lipsiţi în a da şi a primi diplome. Dacă merge ceva bine în economia judeţului, atunci putem spune că acolo unde nu v-au ajuns tentaculele, lucrurile merg bine. Industria independentă de politica PSD, merge bine, producţia de asemenea. Firmele care exportă produse şi nu depind de guvernare, merg bine. Sigur că dacă era o concurenţă cinstită în domenii ca şi construcţiile, lucrurile ar fi mers de asemenea bine, dar nu e cazul.

„Mă bucur că sunt aici, că produc plus valoare în județul nostru și că dau tinerilor și oamenilor de aici oportunitatea de a lucra aproape de familie și de cei dragi!Nu mă pot abține să nu spun că alături de Consiliul Județean și primării, care au un mandat limitat în materie de sprijinire a companiilor, mi-aș dori ca Statul Român în ansamblul său, începând cu Guvernul și alte instituții de control, să nu mai fie o piedică ci un sprijin pentru dezvoltarea capitalului românesc!”, spunea Radu Moldovan la premierea firmelor din judeţ. Aşa e. Aţi trimis acolo toţi incompetenţii şi ne referim la voi, baronii judeţelor. Sau îi credeţi proşti pe toţi bistriţenii şi le spuneţi că Ioan Deneş e ministru e competent pentru a conduce companiile de apă şi păduri şi s-a gândit primul ministru la asta. Cea mai mare piedică sunteţi voi, desigur. Sunteţi nişte incompetenţi care vă faceţi poze cu bucăţi din asfalt, realizat cu bani de la guvern, punct. N-aţi adus niciun investitor, n-aţi creat niciun loc de muncă, pe producătorii locali îi băgaţi în faliment, iar tinerii pleacă din acest judeţ feudal.

Suntem între judeţele codaşe la câştigurile salariale ale angajaţilor şi asta spune tot despre ce se întâmplă în economia Bistriţei şi a judeţului. Puteţi să vă luaţi de mână cu cei din conducerea judeţelor Sălaj şi Maramureş (ca să dăm exemple din Ardeal), pentru că acolo unde pune mâna PSD-ul, se aşterne sărăcia.

foto: pagina facebook Emil Radu Moldovan

 

 

Recommended For You

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.