Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor va dezbate săptămâna viitoare proiectul de lege care-i obligă pe elevi să poarte uniforme în şcoală, pentru a mai netezi discrepanţele sociale. Mai mulți parlamentari PSD sunt pe lista de inițiatori. Cu toate acestea se pare că Guvernul nu susține această variantă. Guvernul Grindeanu a avizat negativ proiectul, apoi a fost trântit, iar Opoziţia încă analizează cum va vota. „În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte din cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii“, se arată în expunerea de motive a legii.
