OPINII

Tăcerea e în vogă

Trebuie să îmi cer scuze întregului internet pentru că faptul că până la această oră am omis să comentez cel mai important eveniment din ultima vreme, cu mult mai important decât inflația mondială, vizita doamnei Pelosi în Taiwan, situația fotbalului din Ținutul Secuiesc sau ultimul transfer de la FCSB. Mă refer, ați ghicit, la apariția în revista Vogue a fotografiilor cu cuplul prezidențial Zelensky – Olena și Volodymyr.
Motivul pentru care până cum nu am publicat nici un comentariu pe această tema sensibilă este o combinație de doi factori: perfecționism și oportunism.
Perfecționism, pentru că nu doresc să emit o judecată insuficient argumentată pe acest subiect crucial, fără a trece mai întâi prin sutele de referințe bibliografice, reviste de specialitate peer-reviewed, wikipedia sau opinii ale unor influențeri uriași ai timpurilor noastre pe tema „moda în timpul războiului”. Cum această apariție riscă să se arate decisivă pentru soarta conflictului ruso-ucrainean și să încline balanța într-o parte sau alta, m-am temut să fac vreo gafă, trezindu-mă ca vorbesc fără să înțeleg mai întâi subiectul în profunzime.
Îmi dau seama că tăcerea mea poate fi interpretată că putinism pur, pentru că am omis implicit să laud curajul președintelui ucrainean și al soției sale. Dar foarte bine, s-ar putea interpreta și ca progresism sau mare-resetism, din cauză că nu m-am alăturat miștocărelilor cu tema „actorașul ajuns președinte” și nici nu am analizat critic poziția Olenei în fața camerei de pozat. Îmi asum cu umilință ambele riscuri – așa e când vrei prea mult.
Dar am mai tăcut și din oportunism – așa cum bine au sesizat unii critici vigilenți ai paginii mele. Cinstit, m-am ferit să mă pronunț cu speranța că voi putea amâna interpretarea finală până la sfârsitul razboiului, când se va cunoaște exact învingătorul. Voi putea atunci, folosind în mod părtinitor toate cercetările făcute între timp, să scriu ceva care să pară favorabil viitorilor câștigători, cu speranța unor ulterioare beneficii și cu mândria de a mă situa de partea cea bună a istoriei, care, așa cum se știe, este scrisă de învingători.
Scuzele mele încă o dată, dragă internetule. Mai ai puțintică răbdare! 10 ani trec repede!
Gabriel Purcăruș