Într-o postare pe facebook, secretarul general al Partidului Național Liberal, deputatul de Bistrița-Năsăud Robert Sighiartău spune: “PSD a ajuns să publice fișe medicale ale oamenilor, ale românilor, fie ei persoane publice sau din societatea civilă. Ce a făcut Darius Vâlcov este revoltător și azi ar trebui demis de îndată. PSD[citeşte mai mult…]
Tag: pnl
Ludovic Orban: Referendumul pentru definirea familiei tradiţionale prin revizuirea Constituţiei nu trebuie politizat
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că referendumul pentru definirea familiei tradiţionale prin revizuirea Constituţiei nu trebuie politizat, fiecare liberal urmând să se “poziţioneze” după cum îi dictează conştiinţa. “Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o iniţiativă cetăţenească semnată de 3 milioane de cetăţeni români pe care îi respectăm ca[citeşte mai mult…]
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL:,,Tripleta Vâlcov – Teodorovici – Mișa bagă țara în criză bugetară și pune în pericol plata salariilor și a pensiilor.”
Ionel Dancă, într-un comunicat, precizează că „veniturile fiscale sunt la cel mai mic nivel ca pondere în PIB de la perioada de criză economică din 2010 încoace, coborând la minim record de 8,6%! Nivelul veniturilor în PIB colectate de ANAF sunt mai mici și decât în 2017 când reprezentau 9,4%[citeşte mai mult…]
Preşedintele PNL Mureş, senatorul Cristian Chirteş: ,,PNL va sesiza Avocatul Poporului în cazul OUG de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureș”
Preşedintele PNL Mureş, senatorul Cristian Chirteş, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa va sesiza Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de urgenţă care cuprinde ordinul de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic ”II. Rakoczi Ferenc” din Târgu Mureş. ,,Joia trecută, în tăcere şi la umbra represaliilor împotriva diasporei[citeşte mai mult…]
Adrian Papahagi revine! O dezbatere LIVE despre VIITORUL DREPTEI cu Mihai Neamțu, luni ora 20:30
După săptămâni lungi de tăcere, profesorul Adrian Papahagi — vocea liberă alungată din „cușca diversității”! — revine cu o analiză tăioasă și mucalită, pe alocuri, despre Dreapta românească: să ne unim și să ne urnim, dar în ce direcție? Mihai Neamțu va iniția dialogul pe marginea unor întrebări fierbinți: ce[citeşte mai mult…]
Liberalii bistrițeni vor să-și desemneze cel târziu până în toamnă viitorul candidat la fotoliul de primar
Liberalii bistrițeni și-au manifestat îngrijorarea privind modul cum este condusă comunitatea și, nu în ultimul rând, țara. Astfel, președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, a relevat faptul că Primăria pierde câteva milioane bune de euro, fiindcă PSD nu a susținut amendamentul PNL prin care comunităților le-ar fi revenit cote defalcate mai[citeşte mai mult…]
Băsescu este deschis unei coaliții de dreapta, dar nu are încredere în liberali
Traian Băsescu a declarat, marţi, la postul național de televiziune, că este deschis unei coaliţii de dreapta care să susţină la următoarele alegeri prezidenţiale un candidat unic. Problema care se ridică, însă, este ,,onestitatea PNL-ului”: ,,Problema mea este alta, onestitatea PNL-ului. Aduceţi-vă aminte cum ţipă de dragul poporului şi cum[citeşte mai mult…]
Ionel Dancă: Avem un început de an cum nu se poate mai prost pentru România
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, exprimă, într-un comunicat, temerile liberalilor privind buna guvernare pe care și-o asumă coaliția PSD-ALDE: ,,Avem un început de an cum nu se poate mai prost pentru România. Siguranța cetățenilor și, mai ales, a copiilor noștri este pusă în pericol chiar de cei care ar[citeşte mai mult…]