ULTIMA ORĂ, ACTUALITATE

Temperaturi pozitive și precipitații în tot județul Bistrița-Năsăud

Conform datelor puse la dispoziţie de Sistemul de Gospodărire al Apelor Bistriţa-Năsăud cea mai scăzută temperatură înregistrată noaptea trecută în judeţul nostru a fost de 1,2 gr.C la Șintereag și Salva. În municipiul Bistriţa la ora 6.00 mercurul din termometre indica o valoare de 2,2 gr.C, la Rodna 1,3 gr.C, la Beclean și Chiraleș 1,6 gr.C, iar la Nepos 1,8 gr.C.

Precipitația maximă din ultimele 24 de ore în judetul Bistrița-Năsăud fiind de 3,3 l/mp la Viile Teciii. Grosimea maximă a stratului de zăpadă este de 35 de centimetri la Straja. La Piatra Fântânele stratul de zăpadă măsoară 31 de centimetri, la Mureşenii Bârgăului 28 de centimetri, la Miţa și Colibița 22 de centimetri, iar la Rodna și Valea Mare 15 centimetri.

Personalul de specialitate al Sistemului de Gospodărire al Apelor Bistrița-Năsăud supraveghează în permanență situația pe cursurile de apă, unde pot fi observate fenomente precum: gheață la mal, poduri de gheață sau apă peste pod de gheață.

Amintim faptul că din punct de vedere hidrologic și datorită prognozei meteorologice pentru următoarele ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedӑrii apei din stratul de zӑpadӑ, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție, județul nostru se află sub cod galben de inundații în intervalul 07.03.2018 ora 12:00 – 08.03.2018 ora 12:00, râul vizat fiind Someșul Mare.