Teodor Tanco în drum spre veșnicie

S-a stins din viață o personalitate marcantă a județului Bistrița-Năsăud – scriitorul Teodor Tanco. După o viață rodnică în activități culturale și scrieri de înaltă ținută intelectuală, pleacă la cele veșnice, pe data de 29 martie 2019, la venerabila vârstă de 93 de ani.

O primă ceremonie religioasă a înmormântării a avut loc la Capela Mare a Cimitirului Central din Cluj-Napoca, unde au participat medici, juriști, profesori și colegi de breaslă, scriitorii Doina Cetea, Adrian Popescu, Ion Cristofor (care a și făcut un scurt profil al scriitorului), Hanna Bota, Mircea Casimcea, Rodica Marian, Mihai Gherman. Trupul neînsuflețit a fost apoi adus la Muzeul literar și Memorial Teodor Tanco din Monor, unde s-a oficiat Parastasul și a fost evocat de: Directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș, profesorul Gheorghe Pleș din Năsăud, scriitoarea Hanna Bota, membră a Uniunii Scriitorilor, Filiala Cluj-Napoca, Mureșan Dumitru, fost muzeograf, Doru Mătieș, Director al Școlii Gimnaziale „Paul Tanco”.

Născut la 22 aprilie 1925 în Monor, Teodor Tanco urmează școala primară și elementară în localitatea natală. Studiile gimnaziale le efectuează la Școala Normală din Năsăud și Blaj, iar liceul la Năsăud și Bistrița între anii 1939-1946.

Debutează în revista școlară „Orizonturi literare” cu studiul Personalitatea artistică a lui Eminescu și un fragment din nuvela Între cer şi pământ. Se înscrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Victor Babeș” din Cluj în anul 1946 pe care o va absolvi în anul 1950, primind diplomă de merit. Dorește să devină judecător sau avocat, însă este numit asistentul profesorului de Drept Constituțional, Tudor Drăganu, perioadă în care publică articole și studii de drept, iar din când în când și proze literare. Timp de doi ani urmează Școala de Ofițeri de Rezervă la Alba-Iulia.

Timp de zece ani rămâne asistent, nefiind membru de partid. În această perioadă se înscrie la doctorat. După unirea celor două universități „Victor Babeș” și „Bolyai-János” refuză să colaboreze cu Securitatea, fapt care are consecințe din punct de vedere profesional. Este înlăturat din Universitate în anul 1962, sub pretextul avansării, devenind lector la Institutul Pedagogic de trei ani din Cluj. După doi ani de muncă intense depune teza de doctorat pentru susținere care număra 600 pagini dactilografiate. Scrie în această perioadă proza cu titlul Un om în halat vișiniu.

În 1967 se desființează Institutul Pedagogic. Revine la universitate unde este trimis să predea Sociologia culturii în cadrul Catedrei de Pedagogie, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie. Publică volumul de povestiri Cui îi bate inima. În anul universitar 1970-1971 nu se mai regăsește pe lista profesorilor cu norme pe anul respectiv, astfel rămâne șomer timp de un an. „S-a mai împlinit una din amenințările securistului”. Se înscrie în partid pentru a putea contraataca anumite decizii discreționare ale unor decidenți politici și, în acest sens, scrie o serie de memorii și proteste. În același timp romanul său Soldați fără arme este respins de cenzură.

Datorită celor două cărți literare publicate, la sfârșitul anului 1970 este primit membru stagiar în Uniunea Scriitorilor din România, la propunerea lui D.R. Popescu, președintele Filialei Cluj. Redactează prima variantă a romanului Fana (volumul I).

Având formare juridică și scriind teatru, este trimis la Turda timp de un an pe post de director, în stagiunea 1971-1972. Apoi, predă din nou cursul de Sociologia Culturii. Este avansat lector la Catedra de filosofie și sociologie.

În urma unor demersuri pe lângă Ministerul Învățământului reușește să schimbe subiectul tezei de doctorat, astfel în luna aprilie a anului 1975 își susține teza cu titlul Sociologia dreptului în opera lui Eugeniu Speranția. Comisia îl declară doctor în drept, iar lucrarea este propusă pentru editare. În această perioadă scrie intens și publică trei cărți: Soldați fără arme și Virtus Romana Rediviva vol. I în 1973 și Virtus Romana Rediviva vol. II în 1974.

Anul 1976 aduce noi schimbări. În locul rectorului Ștefan Pascu este numit Ion Vlad care pe data de 18 octombrie îi desface contractul de muncă, fiind îndepărtat din universitate împreună cu alte cadre didactice, printre care și Doina Cornea. Spre sfârșitul anului, pe 16 decembrie devine membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, în urma raportului înaintat de D.R. Popescu.

Ajunge din nou șomer. Timp de o jumătate de an este bolnav, internat în spital, se prezintă la comisiile de expertiză medicală și este pensionat medical timp de 6 luni, la începutul lui aprilie 1977. În același an publică ce de-al treilea volum din Virtus Romana Rediviva.

În cadrul stagiunii 1978/1979, are loc premiera piesei Cetatea Unirii, la Teatru de Nord din Satu-Mare, cu ocazia celor 60 de ani de la Marea Unire. La Radio Cluj se transmite piesa Pe ape și pe uscat. În anul 1981 tipărește Virtus Romana Rediviva (vol. IV).

Scrie a patra variantă a romanului de ficțiune Fana (primul volum) care apare în anul 1982. După doi ani publică cel de-al cincelea volum din Virtus Romana Rediviva. În anul următor un volum de teatru – Trilogie transilvană. În 1987 ies de sub tipar două volume: Prea tineri pentru amintiri (povești studențești) și Virtus Romana Rediviva, cel de-al șaselea volum. A 13-a lucrare cu titlul Lumea transilvană a lui Ion Creangă apare în anul 1989.

După 1990, încearcă să se implice în politică. Este chemat să intre în FSN, dar refuză fiind din familie de „țărăniști”. Candidează ca independent la alegerile pentru parlament din 1990. După doi ani publică Jurnalul unui scriitor, candidat independent în Parlament.

Înființează editura „Virtus Romana Rediviva” care va funcționa între anii 1990-2003 unde publică numerose cărți: Sociologul Eugeniu Speranția (1993), ultimul volum din Virtus Romana Rediviva (1993), Basarabia, numele tău e Maria! (1992, 1994, 1997), Studenta (1995), Corabia naufragiaților (1996), Vinovat e Nobel (1996), Dicționarul literar 1639-1997 al județului Bistrița-Năsăud (1998), Zăpada roşie (1999), Lumea transilvană a lui Ion Creangă (ed. a II-a, 1999), Desdemona (2000), Pagini alese din istoria Monorului (2001), Andrei Mureşanu contra biografilor (2002), George Coşbuc în viaţă şi documente (2003).

Pe lângă acestea au mai ieșit de sub tipar volumele: Despre Liviu Rebreanu (2001), 1872. Graz. Paul Tanco – primul român doctor în matematică (2004), Istoria presei românești a Județului Bistrița-Năsăud de la origini până în 2004 (2004), Cândva mă voi întoarce acasă, vol. 1 (2005), Academia Română 1866-2006. Academicieni năsăudeni și bistrițeni (2006), Vara canadiană (2006), Cândva mă voi întoarce acasă, vol. 2 (2007), Sfântul și cartea. Episcopul Pahomie donează Apostolul de la 1704 (2008), Soldați fără arme (ed. II-a, 2008), Cândva mă voi întoarce acasă, vol. 3 (2009), Trei întâlniri cu Constatin Noica (2009), Lumea transilvană a lui Ion Creangă (ed. a III-a, 2010), Cândva mă voi întoarce acasă, vol. 4 (2010), Viață și literatură. Autobiobibliografica. 85 (2010), Viață și literatură. Autobiobibliografica. 85 (ed a II-a, 2010), Trei întâlniri cu Constatin Noica. De centenarul nașterii (2011), Viață și literatură. Autobiobibliografica. 85 (ed a III-a, 2011), Despre Liviu Rebreanu. Omul și cărțile (ed. a II-a, 2011), Panegirice și omagii postume (2011), Basarabia, numele tău e Maria! (ed. a IV-a, 2013), Sfinți și securiști (2013, 2015), Un om în halat vișiniu (2016), Cetatea Unirii – dramă în două părți (2016).

A avut colaborări cu diverse reviste: „Steaua”, „Tribuna”, „Scrisul bănăţean”, „Revista muzeelor”, „România literară”, „Viaţa Românească”, „Jurnalul literar-artistic şi social-cultural”, „Samus”, „Vatra”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Îndrumătorul cultural”, „Tribuna românească”, „Tribuna Ardealului”, „Contemporanul”, „Cosânzeana”, „Plai Românesc”, Cernăuţi, „Virtus Romana Rediviva”, „Cetatea culturală”, „Astra blăjeană”, „Aiudul literar”, „Familia Română”.

În anul 2015 i-au fost dedicate volumele: Petru Poantă, Linii pentru un portret al scriitorului Teodor Tanco și Teodor Tanco la 90 de ani.

A fost distins cu premiul „George Bariţiu” al Academiei Române în anul 1995 pentru ciclul Virtus Romana Rediviva. În anul 2010 i s-a acordat premiul „Opera omnia„. În anul 2000 i s-a conferit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Bistrița.

 

Surse:

Teodor Tanco, Viață și literatură. Autobiobibliografica. 85. Ediția a III-a revăzută și adăugită. Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2011, 170 p.

www.uniuneascriitorilor.ro

www.bjbn.ro

www.bjc.ro

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.