Tinerii care vor să înceapă o afacere în agricultură ar putea primi în concesiune sau arendă până la 50 de hectare de teren

Tinerii care vor să înceapă o afacere în agricultură, dar nu au bani pentru achiziția de terenuri, vor primi pământuri de la stat. Autoritățile vor să le dea în arendă sau în concesiune suprafețe de până la 50 de hectare, din domeniul public al statului. Și astfel, tinerii să pună pe picioare ferme agricole.

Diana este studentă în anul IV la Facultatea de Științe Agronomice din București. Și-a propus ca, după licență, să înceapă o afacere în agricultură. Planul ei este să dezvolte o fermă de cereale. Dar cea mai mare problema rămâne lipsa pământului.

Prețul mediu al unui hectar de teren este de 2.000 de euro. Mult peste posibilitățile viitorilor ingineri agronomi.

Tinerii cu vârste de până la 40 de ani, care vor să înceapă o afacere în agricultură, vor putea lucra terenuri din domeniul public al statului.

Inițiativa este mai veche – există o lege din 2016, dar care nu a fost aplicată pentru că nu are norme. Autoritățile pregătesc acum condițiile în care va fi acordat pământul.

Tinerii care vor să investească în agricultură vor putea primi până la 50.000 de euro pe proiect, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, din vară. Condiția este să dețină pământ și studii de specialitate.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.