Tinerii vor putea accesa credite fără dobândă

Guvernul va aproba proiectul ce prevede creditarea cu dobândă zero. Investește în tine e un program în primul rând pentru tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ sau care efectuează cursuri de specializare autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Aceştia pot accesa un credit în valoare de 40 de mii de lei cu dobândă zero, garantat în proporţie de 80% de stat”, a arătat Viorica Dăncilă.

Premierul a menţionat că programul se adresează şi persoanelor cu vârsta cuprinsă între 26 şi 55 de ani, care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională.

,,Aceste persoane pot beneficia de credite de 35 de mii de lei. Mai mult, toţi beneficiarii, fie că ne referim la prima categorie, cei cu vârsta între 16 şi 26 de ani, fie că ne referim la cei cu vârsta între 26 şi 55 de ani, pot beneficia în plus de 20 de mii de lei dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului”, a arătat Dăncilă.

Prim-ministrul a mai spus că prin creditul cu dobândă zero acordat prin programul guvernamental pot fi acoperite cheltuieli pentru o paletă largă de domenii, amintind educaţia, cultura, sportul sau locuinţele.

Se  consideră  cheltuieli eligibile  următoarele cheltuieli   ale beneficiarului, inclusiv a familiei acestuia:

a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate;

b) plata creşelor, grădiniţelor, şcolilor particulare;

c) plata cursurilor de specializare/calificare;

d)plata cursurilor de pregătire profesională;

e) taxe de studii,inclusiv master, doctorat, MBA;

f) plata chiriei şi a utilităţilor;

g)plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti;

h)o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe;

i)modernizarea sau renovarea unei

locuinţe;

j)costul  medicamentelor,  analizelor,  serviciilor  dentare  şi  al intervenţiilor chirurgicale;

k)achiziţionarea de calculatoare, laptop -uri, imprimante,  softuri  de specialitate.

l)abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;

m) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;

n)articole sportive;

o)taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri;

 

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.