Urmare a unui control tematic privind modul de gestionare a deșeurilor precum și alte aspect legate de implementarea Planului Național de Gestionare a deșeurilor la nivelul local, toate primăriile din Bistrița-Năsăud au fost sancționate de Garda de Mediu.
„În ultima perioadă CJGNM BN a efectuat un control tematic la toate UAT-urile de pe raza județului Bistrița-Năsăud, pentru a verifica modul de gestionare a deșeurilor precum și alte aspect legate de implementarea Planului Național de Gestionare a deșeurilor la nivelul local.
În urma verificărilor au fost aplicate 59 de sancțiuni în valoare de 1.180.000 lei, alte trei sancțiuni urmând a fi aplicate în termenul legal.
Au fost de asemenea aplicate 118 avertismente.
Sancțiunile au fost aplicate pentru neorganizarea colectării separate și a reciclării la sursă a biodeseurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amestecă cu alte tipuri de deșeuri.
Avertisementele au fost aplicate pentru neasigurarea spațiilor necesare pentru colectarea separată a deșeurilor textile și a deșeurilor periculoase provenite din gospodării.
Menționăm faptul că aplicarea sancțiunilor nu reprezintă un scop ci o cauza a nerespectării legislației de mediu.”



