ACTUALITATE

Traian Băsescu: BREXIT – Un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit

Fostul președinte al României, Traian Băsescu,  crede că Marea Britanie se va întoarce în Uniunea Europeană, iar în urma votului dat astăzi în parlamentul britanic, nu mai există condițiile necesare ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. El a mai precizat că România are astfel o șansă bună pentru a avea un mandat de succes deținând președinția Uniunii Europene.

“BREXIT – Un vis urât, din care Marea Britanie s-a trezit .
Aşa cum anticipam în ultima postare, a început bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană .
În urma votului dat azi în Parlamentul de la Londra, Regatul Unit nu mai are condiţiile politice şi legale pentru a părăsi Uniunea Europeană .
În mod cert, premierul britanic va trebui să demisioneze, vor exista alegeri parlamentare anticipate şi va fi organizat un nou referendum pentru BREXIT, referendum prin care electoratul Regatului Unit îşi va readuce ţara înapoi în Uniunea Europeană .
Este o şansă uriaşă pentru Uniunea Europeană să rămână unită şi întreagă, iar România are şansa să fie ţara în a cărei preşedinţie UE s-a consolidat în loc să fie ţara în mandatul căreia Uniunea Europeană s-a micşorat.
Din acest moment România are şansa unui mandat de succes. Oare avem capacitatea să ne jucăm şansa ?”, a menționat fostul președinte pe pagina sa de socializare.