Traian Băsescu: ,,A da bătălia cu Dragnea prin umilirea unui ministru nu este demn pentru un Prim Ministru”

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un atac virulent asupra premierului Tudose. Nu a scăpat nici  Liviu Dragnea de tirul fostului președinte, căruia i-a transmis că nu este bărbat. Iată mai jos postarea lansată de președintele PMP.

,,Către : Domnul Prim-Ministru Tudose,
Spre ştiinţă : Liviu Dragnea
Spre ştiinţă : Doamna Carmen Dan
Ministrul Carmen Dan este femeie.
A da bătălia cu Dragnea prin umilirea unui ministru nu este demn pentru un Prim-Ministru. Iar dacă acel ministru este femeie, jocul umilinţei vă descalifică iremediabil.
Un Prim-Ministru are instrumentul instituţional al solicitării de revocare adresată Preşedintelui României.
Fiţi Prim-Ministru domnule Tudose, nu găinar de Brăiliţa. Cereţi instituţional revocare ministrului Carmen Dan şi închideţi jocul. Fără umilirea ministrului internelor, fără jocuri politice pe seama Poliţiei Române.
La consecinţele mutării bătăliei politice din PSD pe spinare Poliţiei Române v-aţi gândit domnule Prim Ministru ?
Dar tu Dragnea te-ai gândit ?
Nemernicilor, sunteţi în stare să distrugeţi instituţii vitale ale statului în setea voastră de putere.
PS – Doamnă ministru Carmen Dan, daţi o lecţie lui Dragnea şi lui Tudose şi demisionaţi. Aceşti doi politicieni vă folosesc în bătălia lor dusă la cel mai jos şi stupid nivel. Arătaţi-le că din trei, singurul bărbat sunteţi dumneavoastră. Demisionaţi doamnă”, a încheiat președintele.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.