Traian Băsescu: Ecaterina Andronescu, blestemul sistemului de educaţie românesc revine în guvern

Fostul președinte al României Traian Băsescu a avut o reacție extrem de acidă față numirea (din nou) a doamnei Ecaterina Andronescu. Traian Băsescu spune că doamna Andronescu a distrus educația, iar efectele pe vedem astăzi

„Doi oameni au distrus sistemul de învăţământ în România, ministrul ţărănist Andrei Marga şi socialista Ecaterina Andronescu, prezervând locurile de muncă a mii de suplinitori şi dascăli incompetenţi şi alungând inginerii din sistemul de învăţămând profesional.
Azi vedem efectele. Nu mai avem forţă de muncă satisfăcător calificată. Cei doi, prin deciziile lor, au urmărit de fapt să avem cât mai mulţi absolvenţi de licee teoretice pentru ai impinge către învăţământul superior cu plată,în universităţi de stat sau private.
Politici ticăloase, care au ridicat analfabetismul funcţional al tinerilor absolvenţi la nivelul cel mai ridicat din Europa, decizii a căror cost îl plăteşte România, azi, când aducem forţă de muncă calificată în alimentaţie publică, construcţii, şantiere navale, service-uri auto, etc.,din ţări asiatice.
Spre gloria definitivă a învăţământului românesc, Ecaterina Andronescu a fost renominalizată pentru funcţia de ministru la Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile în care a făcut pulbere în calitate de parlamentar în Comisia de Învăţământ, chiar Legea 1/20011, Legea Educaţiei Naţionale .
Oricum, după ce a fost extrem de critică la adresa lui Dragnea, incoruptibila Ecaterina Andronescu a sfârşit prin a-i linge ghetele stăpânului pentru un vremelnic post de ministru.
Sper că profesorul Iohannis o va trimite înapoi la partid pe Ecaterina Andronescu”, a precizat fostul președinte al României pe pagina sa de socializare.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.