Traian Băsescu: ,,Jucaţi, Domnule Preşedinte ! Cred că merită”.

Fostul președinte îi recomandă actualului președinte să joace, fiindcă PSD nu merită să mai guverneze.

,,Jucaţi, Domnule Preşedinte ! Cred că merită.

Viorica Dăncilă, o altă perlă teleormăneană marca Daddy, este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Desigur, pentru aparenţe, deputatul de Vaslui, Dumitru Buzatu (pe post de mâna bună a lui Daddy) a avut “, ,,inspiraţia propunerii geniale” unanim şi degrabă aprobată de Cex, spre mulţumirea şi consolarea bietului Daddy care, săracul, a avut mână proastă cu Grindeanu şi Tudose.
Cum de nu le-o fi trecut prin cap experimentaţilor CEx-işti că desemnarea de către Preşedinte a interimarului Fifor reprezenta garanţia că i-ar încredinţa şi formarea unui nou guvern, dacă i s-ar propune.
În realitate, PSD-iştii au căutat cu disperare o persoană care să rămână supusă şi docilă faţă de Daddy.
Eu cred că Iohannis are toată îndreptăţirea şi, de ce nu, şi obligaţia politică să încerce şi o nominalizare de Prim- Ministru din opoziţie, după ce alianţa PSD – ALDE s-a dovedit inaptă pentru guvernare.
Deci, jucaţi, vă rog, Domnule Preşedinte”, a precizat fostul președinte.

De altfel ieri, fostul președinte l-a criticat extrem de dur pe Liviu Dragnea într-o postare care a adunat mii de reacții.

,,Daddy ? Un descreierat bolnav de putere care şi-a decapitat două guverne în 12 luni, fără să-i pese de consecinţele pentru ţară.
Daddy, vezi că România se află într-o zonă cu tensiuni militare, într-o Uniune Europeană aflată în plin proces de reaşezare, proces la care noi nu participăm pentru că n-avem timp. Nu mai vorbim de deprecierea monedei naţionale, de creşterea dobânzilor, de stoparea investiţiilor directe etc, etc.
Totuşi, în lumea democratică, schimbarea guvernelor are o logică ce vizează interesul naţional şi nu ambiţiile unui DADDY.
Dragnea a reuşit să facă din România o ţară care se îndreaptă cu mare viteză către ,,ape mici”, unde poate eşua.
PS – în ţară se află premierul Japoniei Shinzo Abe, interesat de investiţii în România. Să-l trimitem la Daddy, că noi tocmai am rămas fără guvern”, a comentat Traian Băsescu.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.