ACTUALITATE, LIFESTYLE

Transfer de autoritate în Kandahar. Militarii din Brigada 81 Mecanizată, la început de misiune

In Baza Militara Aeriana Kandahar din Afganistan a avut loc, sâmbătă, 20 august 2020, ceremonia militara de predare-primire a transferului de autoritate intre Batalionul 21 Protecția Forței „Black Vipers” și Batalionul 191 Protecția Forței „Golden Lions”, ultimul parte componentă a Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”.  Astfel, după șase luni petrecute în teatrul de operații din sudul Afganistanului, militarii din Predeal au predat misiunile de lupta si aria de responsabilitate camarazilor din Arad, care vor petrece următoarele șase luni departe de țară, în unul dintre cele mai periculoase teatre de operații de pe planetă.

Transferul de autoritate s-a realizat in prezenta comandantului TAAC-S (Train Advise Assist Command – South), general de brigade Michael Eastman, a comandantului Combined Task Force 1 „Summit Lions”, locotenent-colonel Erich Schneider  și a colonelului Cătălin Gheorghiu, șeful Echipei de legătură a Comandamentului Forțelor Întrunite și SNR în teatrul de operații din Afganistan.

Aflat la începutul misiunii din Afganistan, Batalionul 191 Protecția Forței ,,Golden Lions”, comandat de locotenent-colonelul Mihai Ioniță, acționează în cadrul misiunii NATO-Resolute Support, în perioada august 2020-februarie 2021, asigurând securitatea Bazei Militare Aeriene din Kandahar prin executarea unor misiuni specifice în aria de operații, alături de forțele afgane de securitate și de partenerii americani.

Pentru infanteriștii arădeni, aceasta este cea de-a doua misiune în Afganistan după cea executată în anul 2012.

Sursă foto: Mariana Dinu – MApN