UBB organizează o nouă campanie de donare de sânge ,,Donăm împreună, Noi dăm startul!”

Universitatea Babeș-Bolyai și Beard Brothers, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca și Centrul Regional de Transfuzie Târgu-Mureș, organizează, în perioada 19 – 23 noiembrie 2018, campania de donare de sânge „Donăm împreună. Noi dăm startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din UBB, dar și tuturor celor care înțeleg importanța creării unui comportament constant de donare de sânge.

Campania se va derula timp de cinci zile la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj-Napoca (str. Nicolae Bălcescu nr.18).

Donatorii se pot prezenta la centru între orele 07.30 şi 13.00.

Cea de-a 6-a ediție a campaniei ,,Donăm împreună. Noi dăm startul!” cuprinde și un program de informare și educare a studenţilor pe tema donării de sânge. Dorim ca, alături de studenţii noştri, să creăm un comportament în favoarea donării de sânge, ca un act de responsabilitate şi un gest de implicare în comunitate.

În cadrul primelor ediții de până acum ale campaniei inițiate de UBB au donat aproape 1500 de persoane. Având în vedere că sângele unui donator poate salva 3 vieţi, se poate spune că în urma acestor campanii, peste 4000 de persoane au putut beneficia de sângele donat.

Parteneri:
Beard Brothers, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș, Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (CSUBB), Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), Direcția Comunicare și Relații Publice a UBB

Campanie realizată cu ajutorul:
Marty Restaurants/ Auchan
Alege ziua şi ora la care vrei să donezi.
Înscrie-te accesând formularul: http://goo.gl/9aBek3

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.