POLITICĂ

UDMR: Prioritatea noastră este să avem cât mai curând un buget pentru anul viitor

“Este esenţial să avem un buget pentru România. Predictibilitatea şi buna funcţionare a serviciilor publice şi a autorităţilor locale este importantă, şi nu discordia politică. Trebuie rezolvate problemele legate de buget”, a declarat luni la Bucureşti Tanczos Barna.

Senatorul UDMR a adăugat că legiuitorii Uniunii nu au votat moţiunea pentru demiterea ministrului Finanţelor. Plenul Senatului a dezbătut şi votat astăzi moţiunea simplă a PSD depusă împotriva ministrului Finanţelor.

Tanczos Barna a subliniat că în aceste circumstanţe elaborarea unei propuneri pentru Legea Bugetului pe anul viitor este o provocare, şi este datoria ministrului recent numit să vină cu soluţii. “Nu demiterea noului ministru este soluţia, prin urmare UDMR a votat împotriva moţiunii depuse de PSD”, a spus senatorul Uniunii.