UE. EUOBSERVER: Statele UE nu au reacționat cu entuziasm la ideile lui Juncker

Statele membre au reacţionat cu răceală la ideile ambiţioase ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prezentate de acesta miercuri (13 septembrie) în discursul său privind Starea Uniunii. Primul care a reacționat a fost premierul danez. Lars Lokke Rasmussen, care a respins ideea lui Juncker privitoare la un super-preşedinte – care să fuzioneze preşedinţiile Comisiei Europene şi Consiliului European, în prezent condus de politicianul polonez Donald Tusk. Rasmussen a scris: ,,#EUCO (Comisia Europeană) este o instituţie importantă a statelor membre. Să nu amestecăm rolurile şi competenţele. Avem nevoie de coopreşedintele UE ca o voce a statelor membre”. Danezul probabil a reprezentat un ecou al sentimentelor multor lideri, care consideră că preşedintele Consiliului European este cineva care trebuie să contrabalanseze eforturile de centralizare ale Comisiei Europene. ,,Sunt de acord cu Juncker că nu este momentul pentru schimbarea tratatelor UE. Trebuie să ne concentrăm pe lucrurile esenţiale, fără noi proiecte mari sau discuţii instituţionale”, a adăugat el. Rasmussen şi-a exprimat de asemenea sprijinul, susţinând propunerile lui Juncker privind un comerţ mai robust al UE.

Premierul olandez Mark Rutte le-a comunicat jurnaliştilor că şeful Comisiei este ,,un romantic”. ,,Eu sunt mai mult unul care spune ‘când ai vedenii, du-te la doctor'”, a spus el, folosind un citat al fostului cancelar german Helmut Schmidt. În afara super-preşedinţiei, Juncker a propus, de asemenea, un ministru al finanţelor şi economiei pentru zona euro. Dar, în loc ca acest rol să fie îndeplinit de preşedintele grupului euro, în prezent ministrul de finanţe olandez, Jeroen Dijsselbloem, politicianul luxemburghez a sugerat că un comisar european ar trebui să acţioneze în calitate de ministru al finanţelor pentru zona euro.

Cancelarul social-democrat al Austriei şi ministrul de externe conservator au fost mai puţin entuziaşti. Christian Kern a declarat joi pentru Radio ORF că nu are rost să se extindă zona euro şi zona Schengen fără paşapoarte, atâta timp cât nu sunt abordate problemele legate de frauda fiscală, de atribuirea de contracte către firmele est-europene cu costuri reduse şi de depăşirea limitelor datoriei publice. ,,Dacă vă place acest lucru, este o extindere a problemelor, nu un plus în cooperarea europeană. Cred că acest concept nu este bine gândit”, a declarat Kern, citat de Reuters. Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz, care se va confrunta cu Kern în alegerile parlamentare din 15 octombrie, a declarat că ţările trebuie să îndeplinească condiţiile privind finanţele publice, înainte de a se alătura monedei euro, pentru a se evita un scenariu care s-a întâmplat în cazul Greciei. Juncker a propus un ,,instrument de euro-aderare”, care să ofere ,,asistenţă tehnică şi chiar financiară” pentru a îndeplini criteriile euro.

Premierul Sloveniei, angrenat în disputa în curs din ţara sa privind frontiera cu Croaţia, a lăudat comentariile lui Juncker privind statul de drept. Miro Cerar a scris pe Twitter: ,,Salut # SOTEU2017 (Starea Uniunii), care solicită o UE mai puternică şi mai unită a valorilor, aşa cum a spus Juncker: ,,Statul de drept nu este opţional în UE. Este o necesitate’.” Premierul ceh Bohuslav Sobotka a salutat faptul că Juncker a calificat calitatea duală a produselor alimentare ca fiind inacceptabilă. Preşedintele Comisiei a încercat să se adreseze partenerilor est-europeni subliniind că vânzarea produselor alimentare de calitate inferioară în partea de est a blocului nu va fi tolerată”. Rezultatul eforturilor Republicii Cehe şi ale Slovaciei este un semnal bun: Juncker a respins în mod clar calitatea duală a alimentelor şi discriminarea consumatorilor în discursul său despre Starea Uniunii”, a declarat Sobotka. Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat pentru Reuters că ţara sa nu va renunţa la nimic din suveranitatea sa naţională în favoarea UE. ,,Cu siguranţă, nu împărtăşesc această abordare… – cu cât este mai redusă suveranitatea la nivelul statelor membre, cu atât va fi mai puternică UE. Cred că aceasta duce spre o fundătură”, a spus Szijjarto, adăugând că domeniul pentru care Ungaria care susţine o abordare comună este cel al apărării.

sursa: euobserver.com

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.