UE s-a născut creștină, iar principalul ei rol era să transforme dușmani istorici în parteneri ai aceluiași proiect de pace și prosperitate. Proiectul a funcționat și funcționează, cu toate reproșurile pe care i le putem face. Membrii UE au prosperat împreună (România și-a mărit PIB-ul de zece ori), și nu s-au mai luptat între ei, chiar dacă interesul fiecărui stat implică și concurență, ba chiar și strâmbe (nu asta vor “suveraniștii”: Deutschland über alles, Les français d’abord, etc.?).
Le reamintesc noilor fascistoizi și noilor comunistoizi idealurile creștin-democrate ale nașului și ale părinților fondatori ai UE:
Winston Churchill, discursul de la Zürich, 1946
„trebuie să construim un soi de State Unite ale Europei” pe „sursa credinței și a eticii creștine”.
„Dacă Europa ar fi unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar există limită pentru fericirea, prosperitatea și gloria de care s-ar bucura cele trei sau patru sute de milioane de oameni”
Konrad Adenauer, Unsere Aufgabe
„Această Europă, cu a sa cultură clădită pe creştinism, trebuie să fie salvată cu orice preţ. Aceasta este marea datorie a partidelor creştine. Trebuie să salvăm Europa de dragul întregii lumi. Nu putem permite ca Europa să fie înghiţită de Asia. De aceea spun: ne vom opune oricărui colectivism, indiferent cum se numeşte acesta. Dorim să salvăm pentru lumea întreagă libertatea persoanei, aşa cum a dezvoltat-o creştinismul, şi vrem să salvăm Occidentul creştin de dragul lumii întregi.”
Robert Schuman, De l’Europe
„Democraţia îşi datorează existenţa creştinismului. Ea s-a născut în ziua în care omul a fost chemat să realizeze în viaţa sa trecătoare demnitatea persoanei umane, prin libertatea individuală, prin respectul dreptului fiecăruia şi prin practicarea iubirii frăţeşti pentru toţi semenii. Niciodată înainte de Hristos nu au fost formulate asemenea idei. Democraţia este aşadar legată de creştinism, doctrinar şi cronologic. Ea s-a întrupat odată cu el, încetul cu încetul, prin îndelungi tatonări, uneori chiar cu preţul greşelilor şi al recăderii în barbarie”.
Alcide De Gasperi, articol din anii ‘50
„Mai presus de toate, creştinismul e activ, mereu activ prin efectele sale morale şi sociale. El se realizează în drept şi în acţiunea socială. Respectul său pentru dezvoltarea liberă a persoanei umane, dragostea lui pentru toleranţă şi fraternitate se traduc în lucrarea sa de justiţie distributivă în plan social şi de pace în plan internaţional”.
Adrian Papahagi
