Nu știu dacă ni se trage de la comunism sau de la mondializare, dar de-a lungul și de-a latul anilor petrecuți în străinătate, am constatat (probabilistic, fără a generaliza), că străinii m-au tratat mai bine ca românii, și de asemenea ideea că străinii ar avea o imagine proastă despre români este falsă (tot cu unele exceptii, desigur).
Fie în Canada, fie în Spania, fie în State sau în orice altă țară pe unde am locuit sau doar umblat, când am cerut ajutor pentru diverse probleme, străinii nu s-au dat în lături să-mi ofere ajutorul, în timp ce dintre compatrioți, cei ce au făcut-o au fost mai degrabă o minoritate.
Reciproc, mi s-a întâmplat deseori să fi eu eu cel ce ajut pe alții, și iarăși, regula se comfirmă: aproape toți străinii s-au arătat recunoscători ajutorului primit, indiferent de valoarea sa sentimentală sau monetară, în timp ce mulți români „au uitat” și să spună un simplu mulțumesc, chiar dacă ajutorul oferit era substantial.
Când călătoresc în România, în special în București, mi se pare deseori că ma aflu într-o țară străină – înțeleg limba, dar nu mai înțeleg mentalitățile – mulți doresc să se laude cât de bine o duc, că faptul că au rămas în România în loc să emigreze le-a permis să aibă succes (de regulă succes definit printr-o mașină de lux, o casă, un apartament central etc). La fel se întâmplă și când interacționez în străinătate cu compatrioții veniți din țară – când află că ești „de-al lor”, își pun brusc o masca – fie te ocolesc de-a binelea, fie încep să se dea mari cu una sau cu alta.
De unde vine oare această neîncredere viscerală în compatrioți, și de unde oare avem dorința această de a funcționa mereu în modul demonstrativ, de a ne arata unii altora că „am reușit”, că avem o viață de succes?
Cei mai buni prieteni, fie români, fie străini, sunt cei cu care am putut fi eu însumi, cu bune și cu rele, fără a-mi ascunde eșecurile, durerile, lecțiile, și care la rândul au fost deschisi, lor nu au încercat niciodata să speculeze prietenia.
Nu avem niciunul o viață perfectă – mai toți am trecut prin probleme, dureri, eșecuri – de unde am ieșit uneori șifonați, alteori traumatizați, alteori mai puternici. Dar, please, hai să lăsăm baltă fanfaronada și neîncrederea, că altfel degeaba aniversăm an după an Unirea mică și Unirea mare, dacă suntem goi și dezbinați pe dinăuntru.
