ACTUALITATE, CULTURĂ

Uniunea Scriitorilor din România și-a ales noul președinte

Distribuire articol:

Filiale din Cluj și Constanța au încheiat turul alegerilor pentru noul președinte al Uniunea Scriitorilor din România.

După numărarea tuturor voturilor exprimate de filialele USR, noul președinte este scriitorul și politicianul Varujan Vosganian, cu 660 de voturi pentru din 740 de voturi exprimate.

Vosganian a fost prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005.

Varujan Vosganian s-a născut pe 25 iulie 1958 la Craiova într-o familie de etnie armeană. Și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Focșani, unde se stabiliseră bunicii lui după tată. Amintirile copilăriei constituie punctul de plecare al cunoscutului său roman „Cartea șoaptelor”, roman tradus în engleză, franceză, germană, portugheză și multe alte limbi.

Vorbește fluent limbile armeană, engleză, franceză, italiană și spaniolă.

A fost ales ca senator de Iași în legislatura 1996-2000 (ca reprezentant UFD, pe listele Convenției Democrate Române), și apoi în legislaturile 2004-2008, 2008-2012, 2012-2016 (pe listele PNL).

El a publicat mai multe volume de poezie și proză.

  • Șamanul Albastru, București, Editura Ararat, 1994
  • Statuia Comandorului, București, Editura Ararat,1994
  • Ochiul alb al reginei, București, Editura Cartea Românească, 2001 (poezii, volum selectat pentru Jubileul Asociației Traducătorilor de Literatură Americană, Chicago, 2002)
  • Iisus cu o mie de brațe, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004 – poezii;
  • Cartea șoaptelor, Editura Polirom, Iași, 2009. (distins cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, în 2009)
  • Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri, Editura Polirom, Iași, 2013
  • Cartea poemelor mele nescrise, Editura Cartea Românească, 2015
  • Copiii războiului, Editura Polirom, 2016
  • Patimile după Gödel, Editura Polirom, 2020
  • Povestiri despre oameni obișnuiți, Editura Polirom, 2022.

Distribuire articol: