USR a finalizat votul în privința lui Dan Barna

Membrii USR au fost invitaţi să voteze pe parcursul a cinci zile, printr-un sistem de vot electronic, dacă își mai doresc ca liderul partidului Dan Barna să rămână la şefia Uniunii Salvaţi România, după eşecul de la alegerile prezidenţiale, când acesta nu s-a calificat în turul doi.

Membrii care au decis să voteze au acordat un vot de încredere liderului USR. 75% au votat în favoarea lui Dan Barna.

Votul de încredere a fost cerut chiar de liderul partidului, după ce mai mulţi colegi din partid i-au cerut să îşi asume eşecul de la prezidenţiale.

„Mulţumesc din nou colegilor pentru încredere, voi continua să lupt cu toată energia pentru întărirea partidului. Mă bucur că au votat chiar mai mulţi membri decât la alegerile din septembrie, asta înseamnă că mecanismele interne ale partidului funcţionează. Consultarea a fost o parte din procesul intern de analiză a alegerilor prezidenţiale, am discutat şi cu liderii din partid, concluzia este aceea că trebuie să strângem rândurile. Avem de pregătit alegeri locale şi parlamentare şi guvernarea. Nu am intrat în această cursă cu gândul că abandonăm la primul obstacol”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.