USR: Dragnea, jos mâinile de pe Armata Română!

Uniunea Salvaţi România transmite că noul scandal legat de licitaţia pentru corvete iniţiată de Ministerul Apărării demonstrează că PSD şi Dragnea nu sunt în stare să finalizeze fără suspiciuni de corupţie nici un contract, nici măcăr cele mai importante care vizează Armata Română. Acest blocaj, simultan cu atacul la şeful Armatei, nu face decât să destabilizeze flancul de est al NATO şi serveşte direct intereselor Rusiei, care luptă pentru controlul în Marea Neagră.

„PSD-ul lui Dragnea trebuie să înţeleagă că programul de înzestrare al Armatei nu este un obiectiv în cartea de colorat numită „Program de guvernare”, ci o prioritate naţională şi internaţională pentru că ne-am asumat rolul de a contribui la apărarea graniţelor NATO şi UE”, avertizează deputatul USR Bogdan Rodeanu.

USR subliniază că angajamentul nostru pe flancul estic al Europei şi în bazinul Mării Negre este un interes naţional care nu trebuie să aibă nicio legătură cu jocurile politice de Teleorman, mai ales în condiţiile în care Rusia lui Putin ameninţă public cu represalii pentru scutul de apărare de la Deveselu. Dacă am ajuns în stadiul în care acest lucru trebuie întărit de Parchetul Militar, ca să înţeleagă Liviu Dragnea, atunci aşa să fie. Angajaţii din Ministerul Apărării care au sesizat Parchetul Militar cu privire la această licitaţie pe care Dragnea încerca să o anuleze şi-au făcut datoria.

Dosarul privind achiziţia corvetelor a ajuns la Parchetul Militar, la procurori care nu pot fi controlaţi sau manipulaţi politic. A ajuns acolo unde NU îi convine PSD-ului şi în locul de care îi e frică lui Dragnea. Pe masa Justiţiei Militare. Dragnea va afla ce înseamnă interesul naţional şi jurământul respectat faţă de ţară.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.