Dan Barna USR
POLITICĂ

USR: În criza asta e rândul statului să se sacrifice

USR  a avut o reacţie în urma declaraţiilor formulate de președintele Klaus Iohannis, care a vorbit astăzi de necesitatea reevaluării tuturor cheltuielilor statului în contextul prelungirii stării de urgență cauzată de noul coronavirus.

USR, prin vocea preşedintelui Dan Barna, precizează că ei, USR, au vorbit demult de necesitatea ajustării cheltuielilor statului pentru a putea avea banii necesari combaterii efectelor pandemiei atât în ceea ce privește sănătatea populației, cât și starea economiei. USR consideră de asemenea că statul trebuie de această dată să se sacrifice, nu să ceară sacrificii de la românii obișnuiți.

”Aceștia au început deja să achite nota de plată a crizei, prin șomaj tehnic, creșteri de prețuri, etc. Ei trebuie ajutați să depășească criza, la fel cum trebuie susținut și mediul de afaceri. În acest sens, USR a formulat propuneri de scutire de impozit de 830 de lei pentru fiecare salariat și de acordare a unui ajutor de urgență celor care își pierd locul de muncă.

„Sacrificii trebuie să facă acum pensionarii speciali, cei care primesc, fără să fi contribuit, pensii de câteva zeci de ori mai mari decât pensia minimă din România.

„Sacrificii” trebuie să facă și bugetarii de lux, care adună în fiecare lună salarii uriașe și tot felul de indemnizații de participare în CA-uri și AGA-uri la instituții și companii de stat, doar pentru că sunt reprezentanți sau apropiați ai partidului la putere.

„Sacrificii” trebuie să facă și baronii locali, mult prea obișnuiți să folosească banul public pentru a umfla conturile firmelor lor de casă prin programe gen PNDL și care risipesc bugetele locale pe tot soiul de evenimente menite doar să le îmbunătățească imaginea publică.

Dacă la toate acestea adăugăm măsuri precum reducerea la 300 a numărului de parlamentari, digitalizarea instituțiilor publice, inventarierea activelor statului și valorificarea celor care consumă resurse și, nu în ultimul rând, accelerarea intrării fondurilor europene în economie, avem o șansă să ieșim cu bine din această criză”, au subliniat reprezentanţii USR.