ULTIMA ORĂ

USR: Noua lege a pensiilor, o înşelătorie marca PSD-ALDE


USR reclamă că noua lege a pensiilor este o înşelătorie marca PSD-ALDE: promit mai mulţi bani pensionarilor, dar nu spun că banii provin din împrumuturi scumpe pe care le vor plăti copiii şi nepoţii lor.

“USR nu este împotriva creşterii pensiilor, dar nu ne putem împrumuta la nesfârşit amanetând generaţiile viitoare cu intenţia de a folosi în scop electoral fondul de pensii şi pensionarii. Creşterile de pensii trebuie bazate pe banii colectaţi, nu pe triplarea deficitului fondului de pensii”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Practic, cheltuielile cu pensiile publice vor creşte cu peste 40 de miliarde de lei în 2022, faţă de momentul actual, în timp ce veniturile fondului de pensii se vor diminua din cauza numărului în scădere al tinerilor care se nasc şi lucrează în România.

USR susţine că pensionarii României nu sunt de vânzare, chiar dacă PSD-ALDE vor să îi cumpere cu 3 luni înainte de alegerile parlamentare din 2020. Cea mai mare creştere a pensiilor, pe care o promite noua lege, este de 40% în septembrie 2020, crescând cu 133% bugetul de cheltuieli al fondului de pensii.

Mai grav este că nouă lege a pensiilor trebuia să rezolve inechităţile din sistem, dar PSD-ALDE au refuzat eliminarea pensiilor speciale. Românii vor continua să plătească taxe pentru pensiile de peste 10.000 lei ale parlamentarilor, în timp ce milioane de români vor avea pensii sub 1000 de lei.

USR nu a participat la înşelătoria pe care PSD-ALDE au pus-o la cale prin această lege a pensiilor şi s-a abţinut de la acest vot. Legea e plină de probleme de neconstituţionalitate pe care vom fi nevoiţi să le corectăm înainte de intrarea în vigoare a legii.