POLITICĂ

USR PLUS le-a scris reprezentanţilor mediului academic şi ai societăţii civile

Scrisoare deschisă adresată reprezentanţilor mediului academic şi ai societăţii civile

Stimate doamne, stimaţi domni,

Echipa USR PLUS a luat act de scrisoarea dvs. deschisă, din 12.11.2020, un apel la viitorii parlamentari de a-şi asuma o serie de măsuri concrete prin care să punem capăt imposturii şi să restabilim un sistem de valori corect.

Împărtăşim cu dvs. o dezamăgire de trei decenii, în care am sperat ca România să aibă conducători şi administratori ai bunurilor publice competenţi, capabili să pună interesul românilor mai presus de interesul propriu. Acum, faptul că impostura continuă să fie nepermis de răspândită nu mai produce doar prejudicii materiale, ci riscă să coste chiar vieţi.

Această dezamăgire, dar şi speranţa că schimbarea în bine e posibilă sunt motivele pentru care noi ne asumăm aceste candidaturi – cei mai mulţi dintre noi, pentru prima oară. Într-o Românie ideală, ne-am fi văzut în continuare exclusiv de profesiile şi de familiile noastre. Am înţeles, însă, că Parlamentul este locul din care putem schimba actuala stare de lucruri, cu ajutorul cetăţenilor care ne vor da votul pentru o Românie a bunei guvernări.

Împărtăşim cu dvs. o serie de principii fundamentale pe care trebuie să se bazeze statul şi societatea: cinste (şi nu hoţie), meritocraţie (şi nu impostură), transparenţă (şi nu secretomanie).

În materie de educaţie, veţi vedea că ne-am asumat deja obiective precum depolitizarea învăţământului, eliminarea plagiatului, transparentizarea reală a modalităţilor de accedere şi promovare în mediul academic.

În materie de administraţie publică, veţi vedea, de asemenea, că ne-am asumat profesionalizarea corpului funcţionarilor publici, reguli comune, unitare şi transparente de selecţie, precum şi un sistem de evaluare funcţional, care să încurajeze performanţa şi să elimine impostura.

Toate aceste măsuri, precum şi altele, se regăsesc în programul nostru politic, cel mai substanţial program prezentat vreodată în România, construit în doi ani de zile, pe baza consultării cu sute de experţi din fiecare domeniu. Programul nostru reprezintă o viziune asumată în mod autentic, nu demagogie electorală.

Echipa de de candidaţi ai Alianţei USR PLUS la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie îşi asumă principiile pe care le susţineţi prin scrisoarea dvs. deschisă din 12.11.2020 şi care rezonează cu măsurile propuse în programul nostru politic, disponibil integral aici https://d3n8a8pro7vhmx.cloudfront.net/usr/pages/7807/attachments/original/1604066360/USRPLUS_PG2020.pdf?1604066360

Vă mulţumim pentru dialogul iniţiat şi vă asigurăm de faptul că, în demersul nostru politic, societatea civilă va rămâne un partener esenţial, alături de care ne vom desfăşura activitatea parlamentară în legislatura ce urmează.

Echipa de candidaţi ai Alianţei USR PLUS pentru alegerile parlamentare din 06.12.2020