POLITICĂ

USR PLUS: Revoluția bunei guvernări începe cu aceste alegeri

Liderii USR PLUS Dan Barna, Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și Claudiu Năsui, alături de câștigătorul Primăriei Sectorului 2, Radu Mihaiu, au susținut, luni dimineață, o primă conferință de presă după publicarea rezultatelor parțiale la alegerile locale, în cadrul căreia au reiterat principiiile și viziunea de la care nu vor face rabat atât primarii, cât și consilierii USR PLUS în activitatea lor de acum înainte și în eventualele parteneriate politice.

„Continuăm să primim rezultate din țară, numărătorile sunt încă în curs în marea majoritate a UAT-urilor, contabilizăm rezultatul. Practic, de aseară, vedem că se consolidează informațiile pe care le aveam la acel moment. E remarcabil că USR PLUS a reușit să construiască o punte stabilă și, dacă ne uităm pe hartă, vedem Timișoara, Alba Iulia, Brașov, Bacău, practic am trasat peste România o punte pe care se va construi buna guvernare a următorilor ani. Vorbim de mii de consilieri, nu avem încă cifra exactă, în UAT-urile din țară ceea ce ne confirmă că vom putea, în perioada următoare, să aducem acele proiecte despre care am vorbit cu convingere pe agenda publică. Vom fi foarte fermi pe principiile pe care le-am susținut în întreaga campanie, cele legate de integritate, transparență și toleranță zero la ceea ce înseamnă nepotism, probleme de corupție sau probleme de integritate ale eventualilor alți consilieri. Așteptăm în continuare rezultatele finale. Loialitate, seriozitate, garanția unei bune guvernări sunt lucrurile pe care le aduce USR PLUS în consiliile locale”, a declarat Dan Barna.

„Vorbim de un rezultat fantastic pentru noi, pentru că e o schimbare a modului de abordare de a face politică și oamenii, pentru prima dată, în locuri semnificative pentru România apreciază acest lucru prin vot. A fost cazul la București, la Timișoara, la Brașov, sunt alte orașe unde colegii noștri au ieșit pe a doua poziție, dar cu o diferență foarte mica și unde, dacă am fi avut două tururi, cu siguranță am fi câștigat mai mult. Această revoluție a bunei guvernări începe cu aceste alegeri. Cu acești primari și cu acești consilieri noi vrem să demonstrăm că și la nivel local se poate guverna altfel, se poate guverna în interesul cetățenilor. Programul nostru de guvernare, pe care îl vom anunța în perioada următoare, va fi construit în coerență și în legătură directă și cu mandatele pe care primarii și consilierii noștri și le asumă la nivel local, pentru că noi vedem această revoluție a bunei guvernări printr-o implicare directă nu doar la nivel european, unde avem deja această implicare cu rezultate, dar la nivel local în parteneriat cu nivelul guvernamental. Ca lucrurile să fie foarte clare: nu vom sta la târguieli, nici nu o să răspundem la culpabilizări care vin din partea unor partide, pot să vină din partea PNL-ului, «că ăștia mici și tineri nu prea ascultă și se tot iau de noi». Vom spune ceea ce avem de spus, dar o să ne adresăm cetățenilor și o să explicăm care sunt principiile și care e viziunea în jurul căreia ne construim această revoluție a bunei guvernări”, a spus Dacian Cioloș.

„La Consiliul General și în București pot să vă garantez că oamenii pe care i-am propus și care au fost aleși ca urmare a votului dumneavoastră sunt oameni care înțeleg ce înseamnă reforma, oameni care își doresc să reformeze. Atașamentul nostru, în ultimii patru ani în Parlament, a fost către această bună guvernare, dar, din păcate, cu 9% nu poți face revoluție. Vestea bună: ca urmare a rezultatelor de ieri, avem mai mulți consilieri și în Consiliul General, și în toate consiliile de sector decât am avut în 2016 și a doua veste bună este că împreună cu partenerii de la PNL, cu care am susținut candidaturi comune, avem majoritatea în foarte multe consilii, ceea ce nu înseamnă că nu suntem deschiși și la alte susțineri dacă ele concordă cu fiecare dintre principiile și valorile noastre”, a afirmat Claudiu Năsui.

„Celor de la PNL, mai ales PNL București, le spun că au un nou partener loial atât timp cât păstrăm principiile despre care am mai discutat. Celor din primărie, mai ales din domeniile sănătate și educație și celelalte de care mă voi ocupa direct, le transmit că dacă sunt oameni cinstiți, care vor să facă treabă în continuare, nu au nimic a se teme. Dacă sunt corupți, va trebui să plece acum, dacă au colegi corupți, o să trebuiască să spună lucrul ăsta. Celor din spitale, medicilor, care poate au fost mințiți că se intenționează privatizarea spitalelor de stat sau închiderea unor spitale, sau împiedicarea în orice fel a performanței, le spun să nu asculte de aceste lucruri, le spun că nu e cazul. O să încurajăm performanța la orice nivel, indiferent de preferințele politice ale unui medic, ale unei asistente, ale unui manager de spital fie că au fost pronunțate sau nu. Ne interesează performanța și felul în care putem să slujim cetățeanul. Celor câțiva primari de la alte partide, care după toate probabilitățile, iată, ar putea să rămână în funcție, domnul Negoiță, domnul Băluță, posibil domnul Piedone, le transmit că banchetul s-a terminat, furtul din banul public s-a terminat”, a subliniat Vlad Voiculescu.

„Sunt câteva proiecte pe termen scurt pe care le am în vedere în acest început de mandat: am semnat, împreună cu PNL Sector 2, un angajament pentru trei priorități pentru 100 de zile: prima prioritate se referă la curățenie, a doua se referă tot la curățenie – vom face curățenie în primărie – , vom face un audit extern pentru a vedea toate grupurile de interese, toate rețelele de sifonat bani publici, le vom demasca pe toate și vor ajunge trimise către DNA, Parchet, către cine va fi cazul. Al treilea lucru important pe care îl vom face în primele 100 de zile este siguranța copiilor noștri din școli. Vom asigura buget pentru ca școlile să fie curate și să aibă mai multă asistență medicală. Pe termen mediu și lung îmi propun încă trei priorități: nu vom mai construi pe spațiul verde; digitalizarea primăriei; prosperitatea, vom încuraja mediul de afaceri”, a declarat Radu Mihaiu.