POLITICĂ

USR: Tudorel Toader alege să își bată joc de Constituție pentru a respecta ordinele lui Dragnea

Ministrul Tudorel Toader tocmai a anunţat că Guvernul urmează să adopte o ordonanţă de urgenţă care, practic, va anula toate sentinţele date de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ începând cu anul 2014.

OUG-ul pe care Tudorel Toader l-a pregătit pentru a permite marilor corupți în frunte cu Dragnea să ceară anularea sentințelor definitive de la ÎCCJ și rejudecarea proceselor este neconstituţional, spun reprezentanşii USR.

“Două decizii CCR găsite de deputatul USR Stelian Ion arată clar că orice sentință este supusă căilor de atac extraordinare și termenelor existente la momentul pronunțării ei.

Deși este fost judecător CCR, Tudorel Toader alege să își bată joc de Constituție pentru a respecta ordinele lui Dragnea. Este inadmisibil să se adopte acest OUG neconstituțional, Avocatul Poporului este obligat să îl conteste. Sperăm că Victor Ciorbea nu pleacă iar în concediu”, au mai precizat comunicatorii USR.

Fotografia postată de Stelian Ion.

Fotografia postată de Stelian Ion.