ACTUALITATE, DIN TRANSILVANIA, ECONOMIE

Va fi amenajat Complexul Hidroenergetic Răstolița

Distribuire articol:

Guvernul a aprobat, printr-o recentă hotărâre de guvern scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren în suprafață de 37,5263 hectare în vederea amenajării Complexului Hidroenergetic Răstolița.

„Amenajarea Hidroenergetică Răstolița este un proiect de interes național destinat producerii de energie electrică și gestionării resurselor de apă în nord-estul județului Mureș. Proiectul asigură utilizarea complexă a debitelor râului Mureș și ale afluenților săi, contribuind atât la producția de energie regenerabilă, cât și la alimentarea cu apă a localităților din zonă. Concepția inițială a fost realizată înainte de 1989, iar în 1996 un studiu de optimizare a redus debitul instalat și a ajustat traseul aducțiunilor secundare pentru a respecta un nou acord de mediu mai restrictiv.”, precizează Executivul.

Pe lângă producția de energie, amenajarea va contribui la tranzitarea viiturilor, reducerea riscului de inundații și regularizarea debitelor râurilor, mai precizează Guvernul.


Distribuire articol: