LIFESTYLE

Variantă surprinzătoare propusă de Roger Federer pentru viitorul tenisului

Aflat în izolare la fel precum și colegii săi din circuitul ATP, Roger Federer a venit cu o propunere în legătură cu viitorul tenisului. Puternic afectat de pandemia de coronavirus, sportul alb trebuie să se regrupeze, iar marele campion elvețian vine cu o propunere surprinzătoare.
Mister Perfect “îşi imaginează” o fuziune între circuitele ATP şi WTA, solicitând în acelaşi timp o uniune între tenisul masculin şi cel feminin în aceste vremuri tulburi cauzate de pandemia de coronavirus, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Federer a scris două mesaje pe Twitter, în care a cerut unitatea celor două circuite şi a explicat că nu doreşte o fuziune în adevăratul sens al cuvântului între cele două circuite, ci a asociaţiilor care le guvernează (ATP şi WTA).

“Sunt singurul care crede că a sosit momentul pentru ca jucătorii de tenis, bărbaţi şi femei, să se unească pentru a ieşi din această situaţie împreună?”, a spus Federer.

“Nu vorbesc despre unirea competiţiilor pe teren, ci mai degrabă de contopirea celor două organisme care gestionează circuitele masculin şi feminin”, a mai spus campionul elveţian.

Declaraţiile câştigătorului a 20 de titluri de Grand Slam vin după ce ATP, WTA, ITF, Grand Slam şi jucătorii s-au unit pentru a crea un fond de 6 milioane de dolari pentru ajutorarea jucătorilor mai slab clasaţi şi aflaţi în dificultate