Verbul și bastonul urii

Autor: Ciprian Mihali

E un lucru știut de toată lumea că rețelele de socializare au dat multora impresia că au ceva de spus și că se pricep cum să o spună. Dintre aceștia, se disting net politicienii, în general oameni de condiție școlară mediocră, lipsiți de cultură generală și de orice aptitudine scriitoricească.

Auzindu-i vorbind spontan realizezi numaidecât că au un limbaj foarte sărăcăcios, în care improvizează cu multă suferință câteva fraze goale, care nu spun nimic. Tentația notorietății publice și fascinația puterii le întunecă mințile până la a-i face să creadă că dacă s-au ajuns pe o funcție, divinitatea sau natura i-a înzestrat miraculos cu tot felul de calități: frumusețe, înțelepciune, discernământ moral, talent literar. Pe de altă parte, ei știu prea bine că puterea nu e încă putere totală câtă vreme nu au și puterea cuvântului, vorbit și scris, până nu devin și vedete mediatice, doborând astfel și ultimele granițe ale incompetenței prin renunțarea la orice inhibiție, la orice simț critic privind propria mediocritate.

Puterea actuală abundă în astfel de personaje de o tristețe discursivă copleșitoare, incapabile de nuanțe, de metafore, de semnificații multiple, dar animate de porniri retorice compulsive greu de înțeles.

Unul din aceste personaje este fără îndoială doamna Carmen Dan. Produs prin excelență al unui sistem educațional în colaps, cu studiile făcute la fabricile de diplome, domnia-sa livrează din când în când publicului, aproape pe neașteptate și de neînțeles, texte relativ lungi în care se ia la trântă cu dușmanii săi politici. Desigur, nu e cazul să ne amăgim și să credem că ea însăși a produs aceste texte: după ce o auzim vorbind, e greu să presupunem că textul scris îi aparține; el este bineînțeles produsul unor consilieri de imagine și comunicare, a căror performanță discursivă nu este însă deloc departe de cea a stăpânei, așa cum se poate vedea din „stilul” bolovănos, pretențios și plin de greșeli de exprimare.

Există însă un aspect îngrijorător în puseurile scriitoricești ale doamnei Carmen Dan. Nefiind nici pe departe un talent literar, nefiind în același timp nici o persoană chemată să comunice în numele partidului, domnia sa o face în calitatea de ministru de interne. Ca persoană care a coordonat operațiunile din 10 august, care are în subordine forțe înarmate și informații sensibile despre cetățenii României, ca persoană ce acumulează în interiorul puterii capacități unice de reprimare a revoltelor și opoziției, intrarea sa în dialog cu unii dintre cetățenii români nu se face niciodată de pe poziții egale. Ar trebui să știe că poziția excepțională de putere pe care se află o obligă la infinite precauții în comunicarea publică și, mai ales, la o datorie de rezervă și de reținere în comunicare.

Nimic însă din toate acestea: pulanul textual al doamnei Carmen Dan lovește fără cruțare: desigur, nu cu gaze de această dată, nu cu bastoane, ci cu alte arme din dotare. Într-un text neobișnuit de lung pentru un ministru de interne, și de o aciditate de-a dreptul hialuronică, fără urma vreunei eleganțe, luând la țintă unul dintre politicienii opoziției, ea nu ezită să se folosească minciuni, insinuări, acuzații, ironii de prost gust, atacuri la persoană, pentru a încheia cu ticăloșia unei etichete de o josnicie anti-europeană cum rar putem întâlni la un înalt demnitar al statului român: „cu aerul de bruxelles atotștiutor”.

Textul acesta stă mărturie, în intenția construcției lui, pentru propaganda urii pe care o fabrică și o răspândește pe toate canalele puterea de la București: ura împotriva opoziției, ura împotriva unora dintre cetățenii României, ura împotriva Europei. Iar atunci când responsabil pentru aceste grave derapaje este însuși ministrul de interne, trebuie să fim conștienți și cât se poate de îngrijorați de faptul că 10 august nu a fost nici un accident, nici o excepție, ci doar punerea în practică punctuală a strategiei urii și a învrăjbirii dintre cetățeni.

Pentru că dacă o persoană care poate să scrie așa cum o face doamna Carmen Dan despre un reprezentant al opoziției mai dispune și de instrumentele fizice și militare ale represiunii, ne va fi tot mai greu să ne dăm seama unde se află de acum granița dintre metaforele acuzatoare și acuzațiile din ordinele date, dintre figurile de stil și stilurile de reducere la tăcere a celuilalt.

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.