Viceprimarul Cristian Niculae, noul președinte al PSD Bistrița

Viceprimarul Cristian Niculae a fost ales președintele PSD Bistrița, fiind singurul candidat pentru funcția respectivă. Acesta și-a propus ca obiective reabilitarea străzilor și realizarea Aquapark.

Viceprimarul a transmis un mesaj membrilor PSD, prin care îi asigură că se va bate pentru ei.

,,Vreau să transmit un gând bun, de prietenie și respect, tuturor colegilor mei, membri ai Partidului Social Democrat !

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost prezenți azi la Conferința Municipală a Organizației PSD Bistrița, pentru susținere și pentru că mi-ați acordat încrederea de a conduce Organizația Municipală a PSD Bistrița !

Cât timp Bunul Dumnezeu îmi va da putere și voi avea sprijinul dumneavoastră, vă asigur că vă puteți baza pe mine, că o să lupt pentru voi, pentru această organizație, pentru orașul nostru !

Sunt onorat și mândru că sunt colegul dumneavoastră, că vă reprezint și am convingerea că în bătăliile electorale din următorii ani, împreună, prin multă muncă, implicare, seriozitate, și respectându-ne promisiunile față de cetățenii orașului, vom fi câștigători !

Vă mulțumesc !”.

foto facebook Cristian Niculae

Recommended For You

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.